FCSB· 2 min citire

Motivul pentru care Mihai Pintilii nu a reacționat la excluderea din lot a lui Claudiu Keșeru: ,,Rămâi fără serviciu'

Keșeru, sursa foto-Profimedia Images

Keșeru, sursa foto-Profimedia Images

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 12 feb. 2022, 12:05

Claudiu Keșeru (35 de ani) a revenit la începutul sezonului la FCSB, iar la scurt timp i-a ieșit din grații patronului Gigi Becali (63 de ani).

După ce atacantul a dat de înțeles că la finalul înțelegerii cu FCSB ar putea face mai multe declarații despre situația sa, Gigi Becali l-a exclus pe atacant din lotul pentru meciul cu Academica Clinceni, câștigat de ,,roș-albaștri'' cu 3-0.

După ce i-a ținut locul pe banca FCSB-ului lui Toni Petrea, Mihai Pintilii s-a abținut de la a face comentarii pe baza subiectului Keșeru. Acesta a spus că patronul decide ce se întâmplă la club.

Dumitru Dragomir, fost președinte al LPF, spune că Mihai Pintilii nu a reacționat, pentru că și-ar fi riscat postul de secund la FCSB.

,,În locul lui ce ai putea spune? Rămâi fără servici, băi, nene! Rămâi fără bani! Noi nu înțelegem capitalismul, e ăsta pe care-l face Becali. El nu dă cu biciul, nu umilește. Dragul meu, el face așa: eu sunt patron, îți dau ordin. Execuți, bine, nu, pleacă!

Eu sunt mai sensibil un pic, dar acesta e capitalismul, cel pe care-l practică Becali. Acesta e, rețineți ce vă spun. De ce muncitorii români atunci când se duc în străinătate muncesc de rup pământul și nu fac o greșeală, iar când se întorc în țară uită să lucreze?!'', a declarat Dumitru Dragomir, pentru ProSport.

Citește și „Toți portarii mai greșesc, numai că el are o problemă!”. Continuă criticile la adresa lui Andrei Vlad

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News