Patronul roș-albaștrilor s-a specializat în mutări spectaculoase pe piața transferurilor, astfel că plecările lui Dennis Man și Olimpiu Moruțan i-au umplut buzunarele afaceristului!
Gigi Becali speră să continue tunurile financiare cu jucători precum Florinel Coman, Octavian Popescu sau Ianis Stoica, primii doi fiind însă accidentați în momentul de față. Cu toate acestea, pe numele lui Octavian Popescu a existat interes din partea unui club din Italia, însă totul s-a oprit în momentul în care oficialii din peninsulă au auzit prețul cerut de patronul FCSB.
"Cred că acum vreo 5-6 luni, chiar m-a sunat cineva cu care am ramas în relații din Italia. Îl voia pe Octavian Popescu. A zis ca îi place de el. I-am spus că prețul e de 10 milioane de euro. Mi-a zis: 'Te-am pupat'. Și mi-a inchis telefonul", a povestit Bogdan Pătrașcu, fost fotbalist român cu peste 200 de meciuri în Italia, pentru playsport.ro.
1.200.000 de euro este cota fotbalistului, în momentul de față. Octavian Popescu a fost adus de către Gigi Becali de la clubul de juniori Metropolitan, fostul Regal Sport, în schimbul a 90.000 de euro pentru 90% din drepturile fotbalistului.
La scurt timp însă, „roș-albaștrii” au mai plătit încă 100.000 de euro celor de la Metropolitan și au cumpărat și restul de 10% din drepturile jucătorului, astfel că în acest moment FCSB deține în întregime procentele fotbalistului în vârstă de 18 ani. Pentru finanțatorul bucureștenilor ar fi o adevărată afacere vânzarea lui Octavian Popescu contra unei sume importante de bani, mai ales după ce acesta a costat-o pe FCSB doar 190.000 de euro.
”Nu este de vânzare Tavi Popescu! Nu mă interesează pe mine 15 milioane de euro. În acest moment, la ora asta, Octavian Popescu nu este de vânzare, indiferent de preț”, spunea lunile trecute Gigi Becali, pentru Digi Sport.