FCSB· 3 min citire

"Va ajunge un fotbalist important al României"! Pe ce jucător al celor de la FCSB mizează Adrian Iencsi

Adrian Iencsi

Adrian Iencsi

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 26 dec. 2021, 16:25

Fostul căpitan din Giulești așteaptă ca un fost elev de-ai săi să ajungă printre cei mai mari din țară. 

Adrian Șut a fost descoperit de Iencsi la Unirea Jucu pe când trupa clujeană activa în Liga 3. Se întâmpla în 2017, dar ascensiunea mijlocașului a fost rapidă, iar anul trecut acesta a ajuns în curtea vicecampioanei. Iar ntrenorul de 46 de ani este sigur că Adrian va progresa în continuare.

„Principala calitate a lui Șut e că ajută echipa să aibă rezultate, nu freacă mingea. E disciplinat tactic: dă echilibru și defensivei, participă și la faza ofensivă. Am auzit acea declarație dată de Gigi Becali, eu pot să afirm că va ajunge un fotbalist important al României. 

Pentru că e un fotbalist eficient, se pune în slujba echipei, se adaptează oricărui sistem de joc, e responsabil și se achită mereu de sarcini. Cărui antrenori nu-i place un asemenea jucător? Șut are un control al balonului foarte bun. Ce i-aș recomanda? Să fie mai obraznic pe teren”, l-a caracterizat Adrian Iencsi pe Șut pentru sport.ro. 

Adrian Şut/Sursa foto: Profimedia Images

Adrian Șut/Sursa foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI -->> VIDEO | Imagini cutremurătoare! Un fotbalist a murit chiar în ziua de Crăciun, după o ciocnire cu un adversar

Șut a ajuns la FCSB de la Academica Clinceni și are un gol marcat pentru roș-albaștrii în 40 de meciuri disputate pentru actuala sa echipă.

„El are un caracter deosebit, din acest motiv îl și plac Gigi Becali și Meme Stoica. E un copil respectuos, cu bun simț, care încă nu a ajuns la potențialul maxim pentru că a trecut printr-o perioadă în care a fost accidentat. Dar când și-a revenit, ați văzut că a intrat direct titular și e om de bază la FCSB. Asta spune multe despre încrederea care i se acordă.

Adrian era copil când l-am luat la Unirea Jucu, venise de la LPS Târgu Mureș. M-am dus să-l văd și mi-a plăcut, era slab, piele și os, dar se lipea mingea de el. Era un jucător care de atunci dădea echilibru echipei. Mi-am spus de atunci că va deveni un jucător foarte important în România, deși când îl aveam la Unirea Jucu avea doar 16 ani. Ulterior, l-am luat și la Pandurii Târgu Jiu, iar exprimările lui în teren au crescut substanțial”, a încheiat antrenorul de 46 de ani. 

CITEȘTE ȘI -->> Neșansa de care s-a lovit un fost căpitan al roș-albaștrilor: „Din acel moment cariera mea s-a terminat”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News