În urmă cu puțin timp, lupta la titlu părea încheiată după ce Craiova pierduse cu Voluntari (1-3), iar FCSB cu Craiova (0-2). Se pare că rezultatele recente ale celor două au relansat lupta la titlu. Victor Pițurcă a comentat situația și a decis cine va ridica trofeul deasupra capului la finalul sezonului.
Mai exact, FCSB și CFR sunt despărțite acum de numai 5 puncte. Etapa viitoare, cele două se întâlnesc la Cluj, într-un meci care poate decide soarta acestui campionat.
Victor Pițurcă: „Spun ceea ce văd eu!”
„Nu cred că cei de la Craiova sau cei de la FCSB mai pot lua titlul. Spun ceea ce văd eu, acum. Cred că CFR-ul are șanse mari să ia titlul, fără să mai exceleze.
Chiar dacă nu mai au jocul ăla de siguranță, cum îl aveau în campionatul trecut. Cred că tot ei vor câștiga, dar nu intru în amănunte pentru că ar trebui să-i critic pe X sau pe Y de la FCSB și nu are niciun rost”, a declarat Victor Pițurcă, conform celor de la as.ro.
CFR este lider cu 45 de puncte, urmată de FCSB, cu 40 de puncte, iar pe locul 3 este CSU Craiova, cu 36 de puncte.
Feroviarii au câștigat ultimele 4 ediții de campionat, în timp ce FCSB a fost campioană, ultima dată, în sezonul 14/15. Craiova este cea mai departe de titlu, câștigând ultima dată în sezonul 90/91.