FSCB a câștigat fără prea mari emoții derby-ul cu Dinamo! Formația pregătită de Edi Iordănescu s-a impus cu un neverosimil scor de 6-0.
Dumitru Dragomir, fost președinte al LPF, a fost prezent pe Național Arena la meci și a reacționat la final. Acesta este de părere că partida a fost stricată de arbitrul Istvan Kovacs, care l-a eliminat pe Steliano Filip în prima repriză.
Mai mult, fostul șef de la Ligă mai declară că FCSB n-a avut emoții cu Dinamo, întrucât a jucat cu o echipă care este măcinată de probleme.
,,Arbitrul a stricat partida prin acea eliminare. Dinamo poate fi salvată de primarul de la Sectorul 2, care are lege și bani pentru așa ceva sau Aviația Americană. Dacă vine, o salvează pe Dinamo. E păcat de clubul Dinamo în ce hal a ajuns. Mi-a fost milă când am văzut ce se întâmplă pe teren. Mai bine se jucau cu cei tineri, nu se făceau de râs cu ei, dacă luau șase.
Diferența este mai mare. Diferența este de vreo zece goluri, dar îmi pare rău de Dinamo. FCSB a jucat cu o echipă dezorganizată, dezmembrată, obosită, neplătită, care practic nu mai există.'', a declarat Dumitru Dragomir, la finalul jocului de pe Național Arena.