Dinu Todoran, antrenorul celor de la FCSB, a susținut o conferință de presă înaintea debutului noului sezon de Liga 1, contra celor de la FC Botoșani.
Acesta spune că principala țintă a FCSB-ului transmisă de patronul Becali este aceea de a se câștiga titlul la final de sezon. Todoran se arată încrezător în lotul de jucători pe care îl are la dispoziție.
Tehnicianul este încântat de faptul că toți jucătorii echipei pe care o antrenează sunt dornici de performanță în noul sezon ce urmează să vină.
,,Mă bucur că am venit la cea mai galonată echipă. Sunt mulțumit de jucători, au răspuns foarte bine la antrenamente, și sperăm să ne îndeplinim obiectivele. Ne dorim cu toții să câștigăm titlul. Ținând cont de lotul pe care-l avem, cred că o să câștigăm campionatul. Dar nu o să fie ușor.
Nea Gigi ne-a spus ce își dorește și trebuie să facem în așa fel să îndeplinim… Își dorește să câștigăm campionatul. Am cei mai buni jucători din România pe toate compartimentele. Și sunt dornici de performanță.
Sunt foarte talentați, tineri care pe viitor o să spună un cuvânt în fotbalul românesc. Mă bucur că am acest grup. Mă bucur că suporterii sunt alături de noi, mai ales și Peluza Nord. Trebuie să creadă în noi și să fie alături de noi.'', a declarat Dinu Todoran, la conferința de presă.
FCSB debutează în Liga 1 cu FC Botoșani, joi, de la ora 20:30, în deplasare.