Istvan Kovacs, arbitrul român, a fost prezent la Campionatul Mondial din Qatar. Deși nu a fost la centru în nicio partidă, Kovacs a fost arbitru de rezervă.
Întors recent din Qatar, Kovacs a oferit și o primă reacție despre aventura de la turneul final. Iată ce a spus arbitrul din Carei.
„Am căpătat experiență!”
„Ne-am pregătit exemplar când am ajuns în Qatar, atât eu și colegii mei, cât și ceilalți arbitri selectați în lotul pentru Mondial. Pur și simplu a fost o decizie a celor din Comisia de Arbitri FIFA, pe care noi am respectat-o. Pentru noi, faptul că am putut participa a fost o onoare. Oricine își dorește la centru, dar am căpătat experiență care ne va ajuta la următoarele turnee finale”, a declarat Istvan Kovacs, potrivit celor de la FRF.