Cosmin Contra se află pe locul doi în clasament cu Al Ittihad, în Arabia Saudită, la un punct în spatele liderului Damac, însă are probleme cu conducerea clubului.
După ultima victorie, scor 1-0, cu Al Hazem, arabii anunță că postul de principal al românului este în pericol. Șefii lui Contra ar fi nemulțumiți de faptul că echipa nu are un joc foarte bun și că nu face spectacol în meciuri.
Cu toate aceste nemulțumiri, Cosmin Contra nu va fi demis de la Al Ittihad. Acesta va avea însă o ședință cu oficialii clubului în care va trebui să explice jocul slab al echipei pe care o pregătește, mai anunță arabii.
Cosmin Contra a vent ca principal la cârma lui Al Ittihad în august 2021, iar ca obiectiv i s-a trasat câștigarea campionatului. Cu el pe bancă, Al Ittihad a acumulat până acum 4 victorii, două remize și o înfrângere.