Dorin Rotariu, ultima oară la Astana în Kazahstan, a semnat acum o înțelegere cu bulgarii de la Ludogorets, valabilă timp de patru sezoane.
După e a semnat contractul cu Ludogorets, Rotariu a fost prezentat oficial la noua echipă chiar de fostul fotbalist, Cosmin Moți, care acum a devenit oficial al echipei.
Cosmin Moți spune că jucătorul era urmărit de mai multă vreme, iar în momentul în care a fost contactat, lucruriel au decurs foarte bine, ajungându-se la o înșelegere într-un timp foarte scurt.
,,Da, nu e transferul meu, e transferul clubului. Am fost întrebat și eu, îl cunoșteam foarte bine pe Roti, îl știu ca om mai bine. A fost un lucru care a cântărit destul de mult. Ni-l doream de un an și jumătate. S-a realizat transferul, sper să ne ajute. L-am urmărit, îl știam, am prins... Am avut șansa de a fi liber de contract. S-a discutat direct cu agenții lui, discuțiile au durat maxim două zile. Ne-am înțeles repede.
Cred că se va adapta bine, repede, are calități extraordinare. Un om cu un caracter deosebit. Îl așteptăm cât mai repede să ne ajute să intrăm în grupele Ligii Campionilor.
Nu știu, vedem ce ne rezervă viitorul. La Ludogoreț se caută jucători valoroși, nu e exclus să mai vedem jucători români. Totul e posibil.'', a declarat Cosmin Moți, pentru Telekomsport.
1.300.000 de euro este cota de piață a lui Dorin Rotariu, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com. Poli Timișoara, Dinamo, Club Brugge, Mouscron, AZ Alkmaar și Astana sunt cluburile pentru care a evoluat atacantul român de-a lungul carierei sale.