Cristi Tănase, fostul fotbalist al celor de la FCSB, va fi prezent în tribune în timpul duelului cu Manchester United din ultima etapă din faza ligii Europa League. Fostul decar al roș-albaștrilor a mărturisit că speră la o victorie.
„Dodel” s-a declarat fan înrăit al fostei sale echipe și le-a transmis un mesaj preferaților săi.
Cristi Tănase speră ca FCSB să o învingă pe Manchester United
Cristi Tănase a dezvăluit că a primit invitații pentru meciul celor de la FCSB și este nerăbdător să vadă cum a pregătit meciul fostul său coleg Mihai Pintilii. De asemenea, „Dodel” a spus că va veni la stadion cu doi prieteni și a vorbit despre șansele pe care le are FCSB să o învingă pe Manchester United. Fostul fotbalist își dorește victorie pentru foștii colegi și i-a sfătuit pe fotbaliști să fie atenți în defensivă.
„Da, eu am rămas aproape de ei. Sunt fan Steaua. O să vin și eu cu doi prieteni. Am primit o invitație. A fost nebunie cu biletele. Mai vorbesc cu Mache și de fiecare dată când am avut nevoie de ceva m-au ajutat. Au mai rămas acolo Pintilii și Lucian Filip de când jucam eu.
Eu zic că au șanse. Toată lumea se aștepta acuma că au schimbat antrenorul să joace United ca Real sau Barcelona. Dacă le dăm spații și îi lăsăm să paseze au calitate și te judecă imediat. Adică ei dacă au una sau două ocazii cum au avute alte echipe, Manchester United nu te iartă. Trebuie să fim atenți pe fază defensivă și să nu mai facem greșelile pe care le-am făcut. Nu trebuie să le dăm șanse să marcheze.
Au mulți jucători de valoare. Îmi place Bruno Fernandes. Mai avem mult de mâncat și nu știu dacă o să ajungem noi vreodată la nivelul ăsta. Nu zice nimeni că nu poți să faci o surpriză. Și noi am jucat de la egal la egal cu Liverpool, dar e mai greu”, a declarat Cristi Tănase, pentru fanatik.ro.