Situația din Ucraina, caracterizată de războiul declanșat de Rusia, a încetat orice fel de activitate. Fotbalul este unul dintre domeniile grav afectate.
Dinamo Kiev, club cu o bogată tradiție în țara vecină, a primit o permisiune specială din partea Ministerului Sportului din Ucraina, conform căreia fotbaliștii pot părăsi țara, deși este instituită clar legea marțială.
Potrivit sport.ua, această decizie este legală de la 1 aprilie. Astfel, echipa lui Mircea Lucescu își va muta jucătorii în alte țări, neafectate de război.
Ce se întâmplă cu echipa ucraineană
Astfel, jucătorii lui Dinamo Kiev vor putea semna cu orice formație din Europa. Campionatul intern din Ucraina este suspendat pe o perioadă nedeterminată.
Dinamo Kiev ocupă locul 2 în clasament, la 2 puncte de liderul Șahtior Donețk. În aceste condiții, campionatul este „înghețat” după 18 etape din acest sezon.
„De ce a primit doar Dinamo Kiev permisiune?”
Vestea nu a fost primită tocmai bine de către lumea fotbalului. Jurnalistul ucrainean Serhiy Bolotnikov s-a dezlănțuit pe Facebook și a blamat autoritățile de la Kiev:
„De ce a primit doar Dinamo Kiev permisiune? De ce sunt fotbaliștii mai buni decât alți ucraineni, care nu pot să plece din țară? Și ce va rămâne din Dinamo Kiev dacă jucătorii vor evolua la alte echipe? Este sfârșitul lui Dinamo Kiev?”, a scris Bolotnikov pe contul său de Facebook.
Cu toate acestea, Mircea Lucescu are încredere că totul se va termina cu bine, iar echipa sa va reveni acolo unde îi este locul.
„Sper că voi reveni, am încredere că acest lucru se va întâmpla. Sunt împotriva acestui război. Ucraina va învinge, cu ajutorul altor state. Putin și oamenii lui trebuie să răspundă pentru crimele comise”, a spus Mircea Lucescu, citat de cei de la sport.ua.
Mircea Lucescu antrenează la Dinamo Kiev din iulie 2020. În Ucraina, Lucescu a făcut performanță la Șahtior, grupare pe care a pregătit-o între mai 2004-mai 2016.