Hugo Lloris, portarul Franței, a vorbit înaintea jocului cu Elveția, partidă ce se va disputa la București, pe Național Arena, de la ora 22:00.
Portarul lui Tottenham spune că meciurile din grupe au fost foarte grele, iar în faza optimilor reprezentativa Franței nu are voie să facă nicio greșeală.
Despre meciul cu Elveția, Lloris spune el împreună cu colegii săi vor fi nevoiți să sacrifice foarte mult efort și talent pentru a obține calificarea în sferturi.
,,A fost foarte greu în grupe, dar acum începe o nouă etapă și nu avem voie să facem nicio greșeală. Vom întâlni o echipă foarte bună, au avut câteva rezultate bune în ultimii ani, mental stau foarte bine și aceasta este cheia succesului.
Noi trebuie să fim conștienți că suntem obligați să jucăm foarte bine pentru a ne califica în turul următor. Putem să fim încrezători având în vedere experiența noastră dar asta nu este îndeajuns pentru a avea succes mâine. Trebuie să depunem un efort foarte mare, să sacrificăm mult talent și efort, trebuie să dăm totul ca echipă în acest meci.'', a declarat Hugo Lloris la conferința de presă.