Fotbal Extern· 3 min citire

Jucătoarele din naționala Suediei au fost obligate să-și arate organele genitale pentru a dovedi că sunt femei la CM din 2011

nilla-fischer

nilla-fischer

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 12 iun. 2023, 20:59

Jucătoarele suedeze au fost nevoite "să-și arate organele genitale pentru doctor" la Cupa Mondială de fotbal feminin din 2011 pentru a dovedi că sunt femei, a dezvăluit Nilla Fischer, fostul fundașul central al echipei, relatează The Guardian.

Scriind în noua sa carte - I Didn't Even Say Half Of It - Fischer - care a jucat de 194 de ori pentru Suedia, a descris procesul, care a fost efectuat de o fizioterapeută în numele medicului, ca fiind "umilitor".

Testele de gen au fost efectuate în preajma turneului din 2011 din Germania, după proteste din partea Nigeriei, Africii de Sud și a Ghanei legate de acuzațiile potrivit cărora în echipa Guineei Ecuatoriale ar fi fost incluși bărbați.

"Ni s-a spus că nu trebuie să ne epilăm "acolo jos" în zilele următoare și că ne vom arăta organele genitale pentru doctor", scrie Fischer. "Nimeni nu înțelege chestia cu epilatul, dar facem cum ni se spune și ne gândim 'cum s-a ajuns la asta? De ce suntem forțate să facem asta acum, trebuie să existe și alte moduri de a face asta. Ar trebui să refuzăm? În același timp, nimeni nu vrea să pună în pericol oportunitatea de a juca la o Cupă Mondială. Trebuie doar să ne facem treaba, indiferent cât de bolnav și umilitor se simțea", a scris ea.

Într-un interviu acordat ziarului suedez Aftonbladet, Fischer a detaliat mai mult procesul: "Înțeleg ce trebuie să fac și îmi dau repede jos pantalonii de antrenament și lenjeria intimă în același timp. Fizioterapeutul dă din cap și spune "da", apoi se uită la doctorul care stă cu spatele la ușa mea. Își notează și merge mai departe pe coridor pentru a bate la ușa următoare. Când toate persoanele din echipa noastră sunt verificate, adică și-au expus vaginul, medicul echipei noastre poate semna că echipa națională de fotbal feminin a Suediei este formată numai din femei".

Întrebată cum s-a simțit, Fischer a spus: "Am avut un mediu foarte sigur în echipă. Așa că a fost probabil cel mai bun mediu în care să o facem. Dar a fost o situație extrem de ciudată și, în general, nu este un mod confortabil de a face acest lucru".

Cu două săptămâni înainte de începerea Cupei Mondiale din 2011, Fifa a emis politicile sale actuale de recunoaștere a genului, care cer echipelor să semneze o declarație prin care garantează că jucătorii aleși pentru Cupa Mondială sunt "de un gen adecvat". Aceste reguli prevăd că: "Revine fiecărei asociații membre participante să asigure genul corect al tuturor jucătorilor prin investigarea activă a oricărei abateri percepute în ceea ce privește caracteristicile sexuale secundare".

Cu toate acestea, nu este clar de ce jucătorarele Suediei au fost supuse unui examen fizic, în condițiile în care un test de tamponare bucală - o modalitate ieftină și neintruzivă de a colecta ADN din celulele de pe interiorul obrazului unei persoane și de a determina sexul unei persoane - este utilizat pe scară largă de zeci de ani, subiniază The Guardian.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News