Marius Șumudică (50 de ani) și-a exprimat încă o dată nemulțumirea față de lotul slab al celor de la Yeni Malatyaspor. Echipa sa a fost eliminată din 16-imile Cupei Turciei de ocupanta locului patru din liga a doua, Bandirmaspor, scor 2-3.
Șumudică s-a întors în țară și a vorbit despre viitorul său la Yeni Malatyaspor. Echipa este ultima în campionatul Turciei și a înregistrat a șaptea înfrângere în ultimele 11 jocuri în toate competițiile.
"Traversez o perioadă delicată a carierei mele, mă refer aici la tot acest an. A fost un an cu bune și cu rele. La Gaziantep, am creat o echipă bună, drept dovadă, ei și acum au același schelet și au rezultate bune, sunt la mijlocul clasamentului, e ok.
Apoi a fost episodul de la Cluj, unde, după șapte meciuri cu maximum de puncte în Liga I, am fost îndepărtat. Acum sunt la Malatya. Știam unde vin, dar eu, la început, m-am uitat la primul 11. Au apărut apoi accidentările, am început să pierd jucători și a trebuit să improvizez.
Suntem cea mai tânără echipă din Superliga Turciei, avem 10 jucători sub 20 de ani, așa că e foarte greu să te bați cu forțele din Turcia. Însă eu sunt mulțumit că am făcut 9 puncte. Fără nicio ironie chiar sunt mulțumit.
Eu nu mă așteptam să fac 9 puncte, nu credeam că pot ajunge la 15 puncte în clasament și să îmi permit acum să fac transferuri. Suntem acolo, ne luptăm pentru salvare, iar pentru mine a fost o surpriză plăcută că am strâns aceste 9 puncte cu echipa pe care am găsit-o. Voi rămâne în continuare, nici nu se pune problema să plec.
Însă, dacă nu vin întăriri, nu voi mai rămâne. Din ce am discutat cu patronul, am înțeles că îmi va aduce jucători. Eu cred că avem nevoie de cel puțin 8 transferuri, dintre care 5-6 să fie titulari, altfel nu avem nicio șansă să se salvăm de la retrogradare", a declarat Marius Șumudică, potrivit Telekom Sport.