Parma a avut un sezon de Serie A mult sub așteptări, la finalul căruia a retrogradat în divizia secundă, cu tot cu Dennis Man și Mihăilă în atac.
Jucătorul român sosit în vara anului 2020 pe ”Ennio Tardini” a avut un sezon foarte complicat. După ce a ratat prima parte a stagiunii trecute din cauza unor probleme medicale, acesta a revenit la începutul anului și a avut câteva luni în care și-a pus amprenta asupra jocului emilianilor.
Dar spre sfârșitul campionatului, internaționalul român a fost nevoit să lipsească din nou din cauza acelorași probleme. Recent a declarat că a fost operat de pubalgie, intervenție ce-l va tine pe tușă și la începutul noului sezon din Serie B.
Totuși, Mihăilă vrea să revină cât mai repede pe gazon, astfel că a fost primul dintre elevii noului antrenor Enzo Maresca ce s-a întors din vacanța intersezon, așa cum notează parmalive.com. Acesta a revenit mai devreme în cantonamentul celor de la Parma pentru a începe recuperarea fizică.
Datorită acestei decizii, Mihăilă va asista la un moment cu adevărat istoric. La 20 de ani de când o părăsea pe Parma pentru Juventus, Gianluigi Buffon s-a întors pe ”Ennio Tardini”, moment al cărei festivitate de prezentare va fi mâine seară.