Cu Mircea Lucescu revenit pe banca echipei, Dinamo Kiev a pierdut meciul din Supercupa Ucrainei cu rivalii de la Șahtior Donețk, scor 0-3.
După acest rezultat, antrenorul român a răbufnit la conferința de presă de după meci. Acesta a dat de înțeles că fotbaliștii săi au fost prea relaxați și de aceea nu au câștigat un nou trofeu.
,,Acest meci nici nu trebuia să se joace pentru că noi am câștigat și Campionatul și Cupa. Știam că jucătorii noștri nu se vor ridica la nivelul motivației avute înainte de meci de adversarii noștri. Astfel de jocuri sunt câștigate de echipa care marchează prima.
Trebuia să fim mai curajoși și să atacăm, dar nu am făcut asta. Iar jucătorii rapizi ai lui Șahtior au profitat și au mai marcat două goluri. O victorie meritată de Șahtior, pentru care o felicit.
Nu mi-a plăcut agresivitatea de pe teren. Nu ne-au plăcut reacțiile celor din staff-ul lui Șahtior. Nu mi-a plăcut agresivitatea unei părți a celor de pe banca lui Șahtior, tot timpul fugeau spre noi și ne strigau lucruri. Aceasta este o continuare a declarațiilor de dinaintea meciului prin care au pus presiune asupra arbitrilor. Primim tot timpul faulturi și cartonașe galbene.
Mi se pare o lipsă de respect pentru echipa noastră, pentru antrenori, pentru jucători. Nu am spus nimic până acum, dar când suntem atacați trebuie să răspundem. Nu a fost o atitudine corectă a băncii de rezerve a adversarului. Nu cred că e normal să avem o astfel de agresivitate în meciul celor mai bune echipe din țară.
Felicitări lui Șahtior pentru victorie, a câștigat meritat astăzi. O echipă bună, cu jucători buni și nu cred că au nevoie să creeze o astfel de atmosferă. Sper că acest lucru nu se va mai întâmpla.'', a declarat Mircea Lucescu, potrivit sport.ua.