Reacția lui Mancini după ce Italia a înregistrat o premieră negativă: "Trebuie să suferim și să rămânem tăcuți"

Sursă foto: Profimedia
Selecționerul Squadrei Azzurra a fost extrem de dezamăgit de deznodământul semifinalei play-off-ului pentru Mondial.
Dacă anul trecut era adulat de întreaga Italie pentru faptul că a adus trofeul Euro după 53 de ani în palmaresul peninsularilor, Roberto Mancini are acum parte de contestări după ce Italia a ratat pentru prima oară în istorie două turnee finale de CM. După ce pentru ediția din 2018, Chiellini & Co au pierdut barajul cu Suedia, acum Macedonia de Nord i-a împiedicat pe italieni să ajungă să lupte pentru calificare cu Portugalia. Mancini de abia și-a găsit cuvintele la conferința de presă de la finalul întâlnirii de la Palermo.
„În luna iulie a anului trecut am trăit cele mai frumoase clipe posibile la Campionatul European. Acum experimentez cea mai mare dezamăgire. Ăsta e fotbalul, uneori se întâmplă lucruri incredibile. E dificil pentru mine să analizez jocul. Nici scorul nu-l știu. Triumful de la Euro a fost meritat, dar apoi tot norocul s-a transformat în ghinion. Trebuie să știi cum să gestionezi și această durere.

Domenico Berardi, distrus după ce el și coechipierii săi au ratat prezența la CM 2022, Sursă foto: Profimedia
CITEȘTE ȘI -->> „Am fost escortă. Actualul meu soț mi-a fost client”. Larisa Drăgulescu dezvăluiri uluitoare despre perioada de după divorțul cu Marian Drăgulescu
Nu știu ce să mai spuns, poate n-ar fi trebuit să ajungem în situația asta. Parcă cineva a așezat totul, să luăm un gol în minutul 90. Dar e o echipă cu jucători buni, îmi pare tare rău pentru ei. La nivel uman, îi iubesc chiar mai mult decât în iunie. Viitorul meu? Chiar nu știu acum, dezamăgirea este mult prea mare. Să lăsăm timpul să treacă și vom vedea. Cert e că echipa are un viitor strălucitor cu acești fotbaliști”, a declarat selecționerul Italiei la sfârșitul unui meci care a întristat întreaga țară.
Deși ar putea părea incredibil, itaienii au pierdut pentru prima oară un meci jucat pe teren propriu în prelimianriile Cupei Mondiale! 48 de victorii și 11 rezultate de egalitate aveau peninsularii înaintea barajului de ieri împotriva Macedoniei De Nord. Italia este a patra campioană europeană en-titre care ratează prezența la următoarea ediție a Cupei Mondiale. Același lucru l-au pățit Cehoslovacia(1978), Danemarca(1994) și Grecia (2006). Italienii au în plamares patru titluri mondiale (1934,1938,1982, 2006) și au mai jucat și alte două finale, pierdute în fața Braziliei (1970, 1994).
CITEȘTE ȘI -->> Roberto Mancini, out din naționala Italiei?: „Nu ne așteptam la un asemenea rezultat…”. Eșecul dramatic cu Macedonia de Nord a distrus moralul italienilor
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























