Răzvan Lucescu, antrenorul celor de la PAOK Salonic, a vorbit despre incidentele violente petrecute luni seară, înainte de meciul AEK Athena - Dinamo Zagreb (din turul III preliminar al Champions League).
Incidentele violente s-au soldat cu uciderea unui fan al lui AEK și spitalizarea altor 8 suporteri aflați în stare gravă. Luceascu a declarat că autorii acestor acte ar trebui să primească pedepse drastice și să fie trimiși mulți ani în închisoare.
”Ce s-a întâmplat la Atena este oribil, în afara oricărei discuții. Acești idioți care participă la aceste lupte trebuie să dispară, să fie la închisoare, nu în libertate. Fiindcă viața este diferită, nu este despre a omorî oameni”, a susținut Răzvan Lucescu.
De asemenea, tehnicianul a vorbit și despre meciul pe care jucătorii săi îl vor disputa împotriva celor de la Hajduk Split, în deplasare, joi, în prima manșă a dublei de calificare din turul III preliminar al Conference League.
”Ne așteaptă un alt meci, am trecut deja de un tur preliminar (n.r. au eliminat-o pe Beitar Ierusalim), am mai câștigat puțin timp. Sper să fie un moment bun pentru noi, care să apropie jucătorii, să ne dea puterea mentală să fim mai buni. Obiectivul este meciul următor, pregătirea lui, gândindu-ne la ce ne poate aduce”, a mai spus antrenorul român al celor de la PAOK.