Fotbal Extern· 1 min citire

Real Madrid, eliminată din Copa del Rey! Un gol pe final de joc le-a năruit speranțele ,,galacticilor''

Bilbao vs Real Madrid / Sursa foto: Profimedia

Bilbao vs Real Madrid / Sursa foto: Profimedia

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 4 feb. 2022, 07:36

Real Madrid a fost eliminată din faza sferturilor de finală ale Copei del Rey, după ce a pierdut meciul din deplasare cu bascii de la Athletic Bilbao.

1-0 pentru Bilbao s-a terminat partida de pe ,,San Mames'', care o duce pe Bilbao mai departe în semifinalele competiției.

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de către Alex Berenguer, în minutul 89. Din assistul lui Vesga, acesta l-a învins cu un șut superb pe Thibaut Courtois, din marginea careului.

Real Madrid a ratat un traseu facil în Copa del Rey

Eliminată acum din competiție, Real Madrid ar fi avut paret de adversari modești în semifinalele competiției. Galacticii ar fi putut avea cel mai tare duel cu cei de la Valencia.

,,Liliecii'' s-au calificat în semifinalele Copei del Rey, după 2-1 cu Cadiz. În fazele superioare ale competiției au mai ajuns Real Betis, după 4-0 cu Real Sociedad, respectiv Rayo Vallecano, după 1-0 cu Mallorca.

Acum, pentru Real Madrid urmează un meci în campionat. Pe teren propriu, în etapa a 23-a din La Liga, ,,galacticii'', o vor înfrunta pe Granada, duminică, de la ora 22:00, pe ,,Santiago Bernabeu''.

Citește și Cristiano Ronaldo, revenire la Real Madrid! Ce i-a cerut fotbalistul agentului său

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News