Internaționalul român a fost analizat la sânge de către jurnaliștii britanici, care nu îl consideră pe acesta potrivit pentru a fi folosit în rolul de coordonator al jocului!
Ianis Hagi nu își găsește locul în primul 11 al lui Rangers, iar venirea olandezului Giovanni van Bronckhorst a adus mai multe schimbări la echipă. Una dintre modificările operate de noul tehnician a fost reprezentată de sistemul de joc, din 4-3-3 în 4-2-3-1, lucru care l-a adus pe mijlocașul român în poziția de număr 10.
Cu toate acestea, scoțienii nu sunt mulțumiți de randamentul lui Hagi pe acel post și consideră că tricolorul în vârstă de 23 de ani nu este potrivit pentru a îndeplini acest rol.
"Ianis Hagi a jucat număr 10 joi și nu cred că asta e potrivit pentru Rangers. Un decar trebuie să și alerge în adâncime uneori, dar și să fie un adevărat mijlocaș, să fie competitiv și să încerce să recupereze mingea.
În față ai un atacant ca Alfredo Morelos, care nu e rapid. Cu Hagi și Morelos nu e suficientă viteză. Problema pe care Hagi o va avea este că, dacă nu joacă număr 10, va fi obligat să evolueze în bandă, iar obiceiul său este să aducă mingea din tușă spre centru", a explicat antrenorul scoțian, conform Daily Record.