Valentin Lazăr a ajuns în campionatul din Qatar în ianuarie 2017, acolo unde juca deja Xavi Hernandez, fostul mare fotbalist spaniol.
Ex-dinamovistul a rememorat un moment în care fostul mijlocaș de la Barcelona a trebuit să se recunoască învins. Cel care a consemnat eșecul fostului ”optar” din naționala Spaniei a fost chiar românul ajuns la 31 de ani.
Vali Lazăr a povestit că în sezonul 2016-107, când era jucător la Al-Sailiya SC, formația sa a disputat un meci în ultimele etape ale sezonului cu Al-Sadd, formație angrenată în lupta la titlu și unde juca Xavi. Al-Sadd venea după o înfrângere și avea nevoie de o victorie, rezultat nereușit. În acea partidă, Vali Lazăr a contribuit decisiv, cu un gol și o pasă de gol.
”Am jucat contra lui Xavi un an și jumătate. Chiar au pierdut campionatul în primele cinci luni când am ajuns acolo din cauza noastră. Ei au luat bătaie cu o echipă și noi am făcut apoi egal la ei. Am dat gol și pasă de gol”, a declarat fostul dinamovist, conform AS.ro.
Vali Lazăr a jucat la Al-Sailiya SC între ianuarie 2017 și august 2018. De cealaltă parte, Xavi a ajuns la Al-Sadd în 2015 de la FC Barcelona, iar din 2019 a devenit antrenorul principal al echipei qatareze.