Atacantul român în vârstă de 21 de ani, Denis Drăguș, a revenit la Standard Liege, după împrumutul de la Crotone!
După un sezon nu tocmai reușit de fostul elev al lui Gheorghe Hagi, Drăguș s-a reîntors în Belgia și vrea să impresioneze începând cu noul an competițional. Problemele de ordin personal pare că și-au pus amprenta serios inclusiv pe jocul acestuia, iar prestațiile modeste ale fostului jucător de la Viitorul Constanța l-au îndepărtat inclusiv de echipa națională a României.
Acum, Denis Drăguș se află în cantonament cu Standard Liege și trage tare pentru a-i impresiona pe oficialii clubului. După ce antrenorul echipei, Mbaye Leye, a declarat că are mari așteptări de la jucătorul român și vrea să îl impresioneze în perioada de pregătire, Drăguș a marcat primul său gol după o perioadă lungă de timp.
Standard a jucat un meci amical contra celor de la Cercle Brugges, iar atacantul tricolor a izbutit să puncteze cu un șut care nu i-a dat nicio șansă portarului advers. Imediat după marcarea golului, Drăguș a fost felicitat de colegi.
https://www.youtube.com/watch?v=hr7kA9PONbA&t=40s
900.000 de euro este cota de piață a lui Denis Drăguș, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com. Adus în anul 2019 de la Viitorul Constanța, contra sumei de două milioane de euro, tânărul internațional nu a avut impactul care se aștepta în străinătate, astfel că a fost împrumutat la Crotone.