Apelul disperat al părinților lui Denis Drăguș: „Ajutați-l să meargă mai departe în carieră!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 17 iunie 2021, ora 15:44,
Serbia v Romania, UEFA Nations League football match, Belgrade, Serbia – 10 Sep 2018
Serbia v Romania, UEFA Nations League football match, Belgrade, Serbia – 10 Sep 2018

Tânărul internațional în vârstă de 21 de ani, Denis Drăguș, se află în plin scandal cu părinții săi, iar aceștia au mărturisit că au ajuns la capătul puterilor!

Totul a pornit din momentul în care actualul fotbalist al celor de la Standard Liege a cunoscut-o pe actuala sa soție, cu care are acum și un copil. Drăguș ar fi rupt orice relație cu părinții săi, pe care nici măcar nu i-a chemat la botezul fiicei sale. Tatăl fostului jucător de la Viitorul Constanța, Mihai Drăguș, a explicat în detaliu cum s-a ajuns ca băiatul său să înceteze orice dialog cu cei care i-au dat viață.

Sursa foto: ProSport

 

„Sunt dărâmat psihic. Nici nu știu de unde să încep. Abia am revenit dintr-un scurt sejur petrecut cu tata în Grecia, unde am mers să-l însoțesc fiindcă mama nu s-a mai putut duce, fiind în cârje. Și am nimerit înapoi în mijlocul unui scandal monstruos, iscat după ce Denis și prietena lui nu ne-au chemat la botezul fiicei lor. Nepoata noastră! Soția le-a dat mesaje amândurora, le-a transmis „Lăsați-mă să vă iubesc și să particip și eu la bucuria voastră!”. N-a primit niciun răspuns. Se pare că nu merită, în opinia lui Denis!

 

Nu i-am sugerat nimic. Aș fi putut să ies și eu mai demult în public, dar împreună cu soția am vrut să ne protejăm copilul de un scandal uriaș și am preferat să suferim în tăcere. Trăim o dramă imensă. N-am cuvinte să vă descriu! Am ajuns însă într-un punct în care realmente nu mai suport s-o văd pe soția mea, mama lui Denis, cum plânge încontinuu, cum se consumă în fiecare secundă. Nu mai suport! Și nici nu mai dorim ca tăcerea noastră să fie interpretată drept vinovăție.

 

Citește și SCANDAL CÂT CASA ÎN FAMILIA LUI DENIS DRĂGUŞ! DE LA CE A PLECAT TOTUL

 

Din momentul în care a început relația cu această fată, totul s-a prăbușit. Ajunsese la echipa națională mare, Contra l-a titularizat în Liga Națiunilor – îi mulțumesc pentru curaj și încredere! -, după care a început povestea cu Vanessa. Sunt aproape doi ani și jumătate de când Denis nu mai vrea să discute cu noi. Pe maică-sa n-a sunat-o nici măcar o dată în pandemie s-o întrebe dacă e bine, dacă are probleme. El a avut COVID în toamna lui 2020, soția i-a dat mesaje repetate să se intereseze cum se simte, i-a răspuns cu un sec „Sunt OK” și nimic în rest.

 

Într-adevăr, n-am fost de acord cu relația lor, fiindcă intuiam că îl va afecta negativ pe Denis din punct de vedere sportiv. Nu credeam că prima lui prietenă îi va deveni, probabil, și soție. I-am explicat că ar fi mai bine pentru drumul lui să aibă răbdare, să-și țină în frâu dragostea, să cultive o relație mai ponderată și să se focuseze pe fotbal. Dar el și-a schimbat radical obiectivul. A devenit prioritar s-o cucerească pe această fată, care s-a mutat imediat la Constanța și a început să ne blocheze orice comunicare cu Denis pe considerentul că nu încurajam relația. 

 

Citește și DEZVĂLUIRI DE ULTIM MOMENT DESPRE CAZUL LUI MARADONA! AVOCAT: „DIEGO A FOST OMORÂT”

 

El o știa deja pe Vanessa, o dorea ca prietenă, e sora unui fost coleg de la ProLuceafărul, dar ea nici nu l-a băgat în seamă multă vreme. A stat cu un alt băiat cu care se iubea foarte tare, martor e Facebook-ul, după care, brusc, l-a abandonat și a sărit în brațele lui Denis exact când copilul prinsese avânt, iar cariera lui intrase pe un făgaș frumos, în ascensiune.

 

A existat un episod de care nu sunt mândru, într-adevăr! Disperat de faptul că Denis nu mai voia să discute cu noi, am mers la Constanța să încerc o împăcare, inclusiv antrenorul Cătălin Anghel a vrut să ajute la o soluție pacifistă, dar acolo a apărut domnișoara cu o mașină. Mi-a vorbit foarte urât, arogant și sfidător, mi-am pierdut cumpătul, a urmat un schimb de replici mai dure și am sărit să o trag afară de la volan. Doar am prins-o de o mână, ea s-a smucit și ăsta a fost tot incidentul. 

 

Citește și VIDEO | GIGI BECALI, FAPTE DEMNE DE LĂUDAT! AJUTORUL NESPERAT PE CARE AFACERISTUL ÎL OFERĂ OAMENILOR DIN AFRICA

 

De aici a dat-o în aberații cu bătaie, cu violuri, cu certificate IML, de te și închini! La sărbătoarea de Crăciun care a urmat, au venit însă amândoi la noi, mi-am cerut scuze, le-am spus că nu sunt un tip fixist și dacă Denis ține așa de mult la această relație, accept ca lucrurile să meargă înainte, pentru binele și liniștea familiei.

 

A existat un episod de care nu sunt mândru, într-adevăr! Disperat de faptul că Denis nu mai voia să discute cu noi, am mers la Constanța să încerc o împăcare, inclusiv antrenorul Cătălin Anghel a vrut să ajute la o soluție pacifistă, dar acolo a apărut domnișoara cu o mașină. Mi-a vorbit foarte urât, arogant și sfidător, mi-am pierdut cumpătul, a urmat un schimb de replici mai dure și am sărit să o trag afară de la volan. Doar am prins-o de o mână, ea s-a smucit și ăsta a fost tot incidentul. 

De aici a dat-o în aberații cu bătaie, cu violuri, cu certificate IML, de te și închini! La sărbătoarea de Crăciun care a urmat, au venit însă amândoi la noi, mi-am cerut scuze, le-am spus că nu sunt un tip fixist și dacă Denis ține așa de mult la această relație, accept ca lucrurile să meargă înainte, pentru binele și liniștea familiei.

 

Ne-a închis orice cale de comunicare, și-a schimbat și numărul de telefon, așa că îi rog pe coechipieri și pe profesorii săi să-l ajute mai departe în carieră ca să nu moară speranță. E mare păcat pentru talentul lui! Traversează un moment delicat uman și fotbalistic, are nevoie de sprijin pentru a trece peste acest impas”, a spus tatăl lui Denis Drăguș, într-un interviu acordat pentru GSP.

 

Citește și LAURENŢIU REGHECAMPF A VORBIT DESPRE UN POSIBIL DIVORŢ DE ANAMARIA PRODAN! CE SPUNE TEHNICIANUL

declaratiirealitateascanda dragusDenis Dragusmihai dragus