Fotbal Extern· 2 min citire

Viktors Morozs (antrenor RFS), dezamăgit după înfrângerea la scor suferită în fața FCSB-ului: „Suntem dezamăgiți, nu suntem deloc fericiți pentru acest rezultat”

Viktors Morozs

Viktors Morozs

Scris de Darius Stănescu Publicat: 27 sept. 2024, 10:00

Antrenorul echipei letone de fotbal RFS, Viktors Morozs, a afirmat că este dezamăgit de înfrângerea suferită pe Arena Națională în fața FCSB-ului, în Europa League, scorul de 1-4 nefiind un motiv de fericire.

 

„Felicitări pentru FCSB, pentru rezultatul de astăzi. Suntem dezamăgiți, nu suntem deloc fericiți pentru acest rezultat. Cei de la FCSB au fructificat toate șansele pe care le-au avut. Noi am făcut multe greșeli, deși am avut unele perioade bune în meci, la un nivel înalt. Ne-am creat situații de a marca, dar în același timp ei s-au ridicat mult mai repede la acest nivel și și-au creat mai multe ocazii de gol”, a declarat Morozs la conferința de presă de după meci.

 

El a remarcat forța de atac a formației române, dar nu a dorit să nominalizeze jucătorii pe care i-a remarcat.

 

„Dacă aș putea spune ceva despre FCSB ar trebui să spun că sunt foarte agresivi în atac, cu tranziție foarte bună. Noi am încercat să controlăm mingea, dar nu am reușit asta. Există o diferență de nivel între echipe. FCSB are mai multă experiență decât noi. Avem destul de multe probleme pe care trebuie să le rezolvăm, s-a văzut asta astăzi. În a doua jumătate a meciului nu am început chiar atât de rău, am încercat să fim periculoși. Nu pot să numesc un jucător sau doi pe care să-i evidențiez de la FCSB, în general jucătorii din atac au fost periculoși”, a adăugat tehnicianul echipei letone.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News