A marcat 3 goluri pentru CFR Cluj, dar visează departe: „Vreau să devin cel mai bun atacant din istoria fotbalului”

Emmanuel Yeboah
Emmanuel Yeboah, atacantul ghanez al lui CFR Cluj, visează să joace la Barcelona și vrea să devină cel mai bun atacant din istoria fotbalului.
Emmanuel Yeboah ăși dorește să meargă pe urmele lui Victor Osimhen
El și-a ajutat, recent, naționala U23 a țării lui să se califice la Cupa Africii pe Națiuni, după 1-1 în deplasare cu Algeria și 1-0 pe teren propriu.
„Este înalt și robust, iar dacă vreți o referință mai bună imaginați-vă un jucător cu corpul solid al lui Didier Drogba și înălțimea lui Victor Osimhen”, este descrierea făcută lui Yeboah în ghanasoccernet.com, publicație căreia i-a acordat un interviu.
„În ziua în care am auzit că o să semnez pentru CFR Cluj nu am putut să nu dorm. Nu mi-a fost ușor, pentru că îmi doream să călătoresc în Europa și să joc la un club atât de mare.
Dar visul nu se oprește aici, vreau să merg pe urmele lui Victor Osimhen (n.r. – de la Napoli)”, a spus atacantul.
Lui Yeboah nu i-a fost ușor să ajungă din orașul Duayaw Nkwanta la Cluj-Napoca, dar acest lucru a fost posibil după ce a marcat pe bandă rulantă în prima divizie ghaneză.
„Este foarte greu să joci în Division One, Zone One. Este un haos complet. Este dificil și pe teren și și în afara lui. Imaginați-vă că, după un meci, vă întâlniți pe cineva în oraș și vă ia la bătaie pentru că ați marcat pentru că ai marcat împotriva echipei lui. Nu ai nicio șansă”, spune jucătorul.
„Vreau să fiu cel mai mare atacant care a trăit vreodată”, este dorința lui Emmanuel Yeboah
Emmanuel Yeboah a debutat la CFR Cluj în prima etapă a actualului sezon regulat, când a jucat 26 de minute împotriva Rapidului. A fost rezervă în următoarele două partide, iar cu Chindia a marcat, după care a fost eliminat.
„A fost greu să joc în Zone One, dar m-a ajutat să ajung la CFR Cluj. În oraș ai libertatea de a face ce îți place. Ești tratat ca un profesionist, iar succesul sau eșecul ține numai de tine. La Young Apostles era altfel, dar așa am ajuns cel de azi”, mai dezvăluie Yeboah.
„A fost ceva special să marchez pentru CFR Cluj. Este ceva să fii comparat cu Lionel Messi, dar el este zeul fotbalului. Eu mă bucur că am marcat și mi-am ajutat echipa să câștige”, a mai precizat atacantul.
„Am jucat în toate competițiile europene de elită și așa cred că mi-am câștigat locul în echipă. Nu te faci remarcat în diviziile inferioare, dar acum am o mentalitate bună să joc pentru Ghana.
Mă bucur să fac parte din această echipă și vreau să o ajut să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris”, recunoaște jucătorul.
Preferații lui sunt ghanezul Asamoah Gyan (retras din activitate) și polonezul Robert Lewandowski (Barcelona). „Îmi place stilul lor și faptul că întotdeauna își setează un obiectiv. De aceea îmi modelez stilul în funcție de ce am văzut la ei, pentru că au realizat multe.
Visez să joc pentru FC Barcelona și să calce pe urmele lui Lewandowski. Dar, mai presus de orice, vreau să fiu cel mai mare atacant care a trăit vreodată”, a mai spus jucătorul african.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























