Fotbal Intern· 2 min citire

Adrian Mititelu, euforic după victoria din Giulești: „Rapidiștii or să mă țină minte și la 100 de ani, i-am tot bătut”

Adrian Mititelu

Adrian Mititelu

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 11 feb. 2023, 08:17

FC U Craiova 1948 a învins Rapid cu 2-1, în Giulești, în Etapa a 25-a a a Superligii, iar la final patronul echipei moltene era simbolul fericirii.

„Rapidiștii or să mă țină minte și la 100 de ani, i-am tot bătut”, a spus Adrian Mititelu

Cele două echipe s-au întâlnit până acum de 21 de ori, iar gruparea olteană are avantaj în meciurile directe, cu 10 victorii, 4 remize și 7 eșecuri.

FC U Craiova este echipa care a administrat Rapidului ultimele două eșecuri din Giulești, după 3-2, pe 9 mai 2022. De menționat că alb-vișinii nu au mai câștigat pe teren propriu cu formația din Bănie din sezonul 2007/2008, când s-a impus cu 2-0. Au urmat alte șapte meciuri, în care oltenii au câștigat de cinci ori.

„Pentru mine, nu a fost nicio surpriză, știu ce valoare are echipa mea. Poate azi mă cred și cei care se îndoiau. Din nefericire, din cauza unor erori și a unor ghinioane, nu suntem pe primele 3-4 locuri.

Azi am confirmat că putem învinge orice echipă din România. Atmosfera de azi a fost senzațională, îi felicit, e cea mai frumoasă atmosferă din România, de departe.

Nu sunt supărat pe ei, eu îi iubesc foarte mult pe rapidiști, îmi pare rău că i-am făcut nefericiți în seara asta, dar o să mă țină minte și la 100 de ani, i-am tot bătut.

Avem valoare, ăsta e secretul, am prins curaj și cred că vom fi foarte greu de învins în această primăvară-vară. Trebuia să batem și pe alții, am avut ghinion”, a declarat Adrian Mititelu la finalul meciului.

„Nici la Craiova nu putem avea o astfel de atmosferă”, a recunoscut Adrian Mititelu

Patronul echipei craiovene s-a referit și la galeria Rapidului, care a fost, ca de fiecare dată, la înălțime.

„Nici la Craiova nu putem avea o astfel de atmosferă. Poate dacă ar fi Craiovele unite, ar putea să fie ceva să se bată cu Rapidul. Probabil ca Rapid e cel mai frumos club din România.

Pe teren, Rapid e o echipă foarte bună, dar i-a bătut o echipă și mai bună. Echipa asta are valoare, individualități, tehnică, viteză, tot ce îi trebuie”, a completat el.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News