CFR Cluj a învins Chindia Târgoviște, cu 2-0, în Etapa a 4-a a Superligii. Clujenii au încheiat partida în dublă inferioritate, iar antrenorul Dan Petrescu a fost trimis în tribune.1
„Decizie exagerată la Yeboah, adversarul a venit în piciorul lui”, a spus Cristi Balaj
Meciul a avut loc la Ploiești, iar în minutul 66, atacantul ghanez al oaspeților, Emmanuel Yeboah, a alunecat și l-a lovit pe Ioniță.
Arbitrul Iulian Călin i-a acordat cartonașul roșu jucătorului de la CFR, iar antrenorul Dan Petrescu a protestat și a fost și el eliminat. Ulterior, Yeboah a fost aproape de un conflict cu un oficial al arenei din Ploiești, dar până la urmă a părăsit terenul.
În minutul 80 a fost eliminat și Gabriel Debeljuh, intrat pe teren de 5 minute, pentru cotul aplicat lui Celea. „Mi se pare o decizie exagerată la Yeboah.
Pentru a fi eliminare, chiar dacă un jucător joacă mingea, poate fi eliminat atunci când are răutate. Dacă are acea intensitate și întinde piciorul, full contact pe adversar.
Aici a avut intenție doar să joace mingea, i-a fugit piciorul de sprijin și nu a avut timp să retragă piciorul și nicio clipă nu întinde piciorul ca să folosească talpa.
Adversarul a venit în piciorul lui, s-au dus unul spre celălalt. N-a existat răutate și talpa se duce în lateralul jucătorului. Trebuia să primească galben, clar!”, a declarat președintele lui CFR Cluj, Cristi Balaj, pentru Orange Sport.
Cristi Balaj susține că eliminarea lui Gabriel Debeljuh nu poate fi contestată
Oficialul echipei ardelene a recunoscut că a doua eliminare a fost corectă. „Debeljuh folosește brațul, dar e jenat de adversar cu antebrațul, dar trebuia să fie mai atent, pentru că are acea mișcare.
E corect acordat de data aceasta. Mișcarea e din față în spate, e corectă decizia”, a mai spus Cristi Balaj.
Fostul arbitru s-a referit și la faptul că niciun oficial al celor de la CFR Cluj a refuzat să facă declarații după meci. „Probabil că se pierde avionul, dar interviurile trebuie date. Am Covid, nu sunt cu ei acum. Regulile trebuie respectate.
Sunt dezamăgit, pentru că am avut greșeli de arbitraj. Când un arbitru greșește, trebuie să existe o claritate la CCA”, a mai spus conducătorul lui CFR Cluj.