Fotbal Intern· 2 min citire

Atac fără margini la adresa lui Gică Popescu: ,,Stai în banca ta! Ce atâta disperare față de noi?''

Gică Popescu

Gică Popescu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 4 feb. 2022, 13:43

Atac grosolan la adresa lui Gică Popescu (54 de ani), președintele celor de la Farul Constanța. Oficialul grupării de la malul mării nu a fost deloc menajat de un rival din Liga 1.

Bobi Stoica, conducătorul celor de la Academica Clinceni, nu înțelege de ce Gică Popescu este revoltat pe situația echipei din Ilfov încât a cerut retragerea licenței de Liga 1. Meciul dintre Clinceni și Farul, din etapa trecută a Ligii 1, a fost amănat din cauza cazurilor de COVID la echipa gazdă, iar Gică Popescu nu a fost de acord cu cele întâmplate.

După ce Gică Popescu a cerut retragerea licenței celor de la Academica Clinceni, Bobi Stoica îi sugerează lui Gică Popescu să nu se mai agite referitor la ce se întâmplă la Academica Cinceni.

,,M-au deranjat afirmațiile făcute de Gică Popescu. Eu il respect pentru tot ce a facut pentru România din postura de fotbalist, dar stai, mă, Gică în banca ta. Și eu dacă mă apuc să vorbesc de tine pot spune multe. Însă, te respect enorm pentru că până la urmă vorbim de marele Gică Popescu. Eu nu înțeleg ce atâta disperare a lui Gică față de noi. A ajuns să ne ceară și retragerea licenței.

Dar Gică nu se gândește că dacă vom juca meciul direct poate o să ne bată și cu mai mult de 3-0? El cere victoria la masa verde, dar poate ne bate și cu 5-0. De Academica a ajuns să îi fie frică lui Farul? Stai, mă, Gică, tu mai liniștit! A sărit pe Academica de zici că noi suntem cei mai mari dușmani ai lor. El le știe pe toate. Știa el tot ce se întâmplă pe la noi'', a declarat Bobi Stoica, pentru ProSport.

Citește și Gică Popescu nu iartă nimic: ,,Cerem retragerea licenței celor de la Clinceni”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News