Fotbal Intern· 1 min citire

Bărbat condamnat la închisoare pentru că l-a șantajat pe Ioan Ovidiu Sabău! Individul a cerut 25.000 euro pentru a nu publica imagini compromițătoare cu fiica antrenorului!

Ioan Ovidiu Sabău

Ioan Ovidiu Sabău

Scris de Dan Istratie Publicat: 2 mar. 2024, 11:03

 

Un bărbat a fost condamnat la închisoare, după ce l-a șantajat pe Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Universității Cluj. Persoana din Cluj a primit pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare, după ce i-a cerut antrenorului suma de 25.000 de euro pentru a nu da drumul unor imagini compromițătoare cu fiica sa în spațiul public. Informația a fost publicată, în exclusivitate, de colegii de la clujust.ro!

În rechizitoriu se arată că ”la data de 21.02.2023, inculpatul Niculai Vasile Stelian i-a solicitat numitului Ioan Ovidiu Sabău o sumă de bani, fără a preciza cuantumul acesteia, dar cu privire la care a stabilit în cele din urmă, la data de 08.03.2023, să fie în valoare de 25.000 euro și să fie predată sub forma prețului unui teren pe care persoana vătămată urma să îl achiziționeze în …, totul cu scopul de a nu face publice imagini video cu fiica persoanei vătămate, ce erau compromițătoare pentru Ioan Ovidiu Sabău, dată fiind religia și calitatea de antrenor al echipei Universitatea Cluj”.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News