Edi Iordănescu a preluat postul de selecționer al României. Acesta a dezvăluit la conferința de prezentare de când au început tratativele cu Federația.
Tehnicianul mărturisește că primele contacte cu oficialii FRF au avut loc la finalul anului trecut. Ulterior, Edi Iordănescu mărturisește că s-a mai întâlnit cu cei de la Federație de cinci ori.
,,Prima discuție pe acest subiect a fost la sfârșitul anului, în decembrie. A fost o discuție principială la începutul lunii decembrie, dacă îmi aduc bine aminte, despre disponibilitatea mea de a intra în discuții, posibile negocieri. Ulterior, au fost patru sau cinci întâlniri cu domnul președinte (n.red. Răzvan Burleanu). Eu spun că am bifat lucrurile cele mai importante, inclusiv aspecte tehnice, ceea ce este și normal'', a declarat Edi Iordănescu, în cadrul unei conferințe de presă.
Ce spune Edi Iordănescu despre plecarea de la cârma primei reprezentative
Cu obiectiv intermediar în Liga Națiunilor, Edi Iordănescu a vorbit și despre cicumstanțele în care ar putea pleca de la cârma primei reprezentative.
,,Da, există (n.r. - clauză financiară), dar e confidențială și mi-e greu s-o pronunț. Nu vreau să mă hazardez. Obiectivul e calificarea la Campionatul European, cu un obiectiv intermediar în Liga Națiunilor, care ne poate facilita un drum accesibil. Când lucrurile funcționează în această grupă, plecăm în viitor în următoarele preliminarii cu entuziasm, încredere.
Obiectivul din Liga Națiunilor îneamnă un loc anume. Ținta e locul 1, am avut timp să studiez și am văzut adversarele, un număr de meciuri cu fiecare. Țintim primul loc, e mentalitatea corectă. Cred că va fi o grupă echilibrată. E și posibilitatea locului secund. Când echipa va termina pe locul al treilea, vedem, ne așezăm și discutăm în ce condiții putem continua'', a precizat tehnicianul.