CFR Cluj a prelungit contractul unui jucător de 40 de ani! Are peste 100 de meciuri la echipa din Gruia

Ovidiu Hoban anunțase în ianuarie 2022 că vrea să se retragă din activitate
Pentru CFR Cluj e zi de meci, dar oficialii grupării au avut timp și de alte lucruri. Concret, au prelungit contractul lui Ovidiu Hoban, care pe 27 decembrie va împlini 40 de ani.
Ovidiu Hoban și-a prelungit contractul cu CFR Cluj cu 1 an
CFR Cluj, întâlnește miercuri, de la ora 21:30, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, formația armeană FC Pyunik. Meciul contează pentru manșa secundă a primului tur preliminar al Ligii Campionilor.
Cu doar câteva ore înainte de primul fluier al arbitrului, oficialii clubului din Gruia au anunțat că i-a fost prelungit contractului unuia dintre cei mai vechi jucători din lot.
Mijlocașul Ovidiu Hoban a sosit în vara anului 2017, de la echipa israeliană Hapoel Beer Sheva, unde jucase trei sezoane. În ultimul sezon a jucat puțin, dar antrenorul Dan Petrescu a decis să îl păstreze la echipă și din această vară.
„Ovidiu Hoban, încă un an la CFR Cluj!
Clubul CFR 1907 Cluj și mijlocașul Ovidiu Hoban au ajuns la o înțelegere privind prelungirea contractului pentru încă un sezon!
Chiar dacă a avut intenția să își încheie cariera de fotbalist în această vară, conducerea clubului l-a convins să mai continue încă un sezon în Gruia.
La experiența sa și la seriozitatea cu care se pregătește, Hoban este un model pentru tinerii jucători și un fotbalist care încă ne poarte ajuta!
Multă baftă în continuare, Ovidiu Hoban!”, a anunțat CFR, pe Facebook.
Ovidiu Hoban are 30 de meciuri la naționala României, pentru care a marcat un gol
Mijlocașul a debutat în cariera profesionistă la formația germană Clausen, la care a adunat 89 de meciuri și 7 goluri între 2002 și 2004. A trecut pe la Universitatea Craiova și FC Oradea, iar în 2015 a semnat cu Gaz Metan Mediaș, echipă la care a jucat 6 ani.
A evoluat în 195 de meciuri și a marcat de 13 ori, după care s-a dus la “U” Cluj-Napoca. În 2012 a ajuns la Petrolul, iar după două sezoane a semnat cu echipa Hapoel Beer Sheva. În cei trei ani petrecuți în Israel a marcat 7 goluri în 91 de partide.
A revenit în România în 2014, semnând cu CFR Cluj. A îmbrăcat de 104 ori tricoul echipei din Gruia, înscriind 6 goluri. În ianuarie 2022 anunțase că vrea să se retragă din activitate.
De asemenea, a adunat și 30 de meciuri pentru naționala României, având un gol marcat. Debutul și l-a făcut pe 4 martie 2013, în amicalul cu Trinidad Tobago, câștigat de tricolori cu 4-0, golurile fiind marcate de Ciprian Marica (31, 33 și 81) și Daneil Cyrus (49–autogol).
În acel meci, Hoban a fost trimis în teren de selecționerul Victor Pițurcă în minutul 46, în locul lui Nicolae Grigore.
Hoban a marcat la națională pe 8 octombrie 2015, când România a remizat pe teren propriu cu Finlanda, 1-1, în preliminariile Campionatului European din 2016. El a egalat în minutul 90+1, după ce Pohjanpalo deschisese scorul în minutul 66.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























