Alexandru Chipciu a semnat cu nou-promovata U Cluj în această vară, după ce s-a despărțit de campioana României, CFR Cluj. Deși fanii „șepcilor roșii” au fost reticenți la venirea mijlocașului, acesta ar fi fost cel care a ales să vină la echipa lui Erik Lincar.
Totuși, spiritele se pot inflama din cauza unei clauze din contractul lui Chipciu. Mai exact, mijlocașul are o clauză care precizează faptul că nu are voie să evolueze în jocurile cu CFR Cluj, iar în caz contrar, U Cluj va trebui să plătească o sumă de bani, potrivit celor de la Digi Sport.
Narcis Răducan: „El a ales să joace la U Cluj, nu cred că suporterii lui U Cluj ar trebui să aibă suspiciuni!”
„El poate juca fără probleme. Erik poate miza pe ambiția sa de a demonstra. Chiar dacă era un agreement, dacă nu implica o sumă de bani, nici nu stă în picioare, este abuzivă. Poate să îl folosească fără probleme. El a ales să joace la U Cluj, nu cred că suporterii lui U Cluj ar trebui să aibă suspiciuni”, a declarat fostul fotbalist, potrivit sursei menționate anterior.
În România, Alexandru Chipciu a cucerit campionatul cu Steaua (FCSB) de 3 ori (12/13, 13/14, 14/15) și cu CFR Cluj tot de 3 ori (19/20, 20/21, 21/22).