Fotbal Intern· 2 min citire

Comparația lui Vadim Rață, după victoria lui FC Argeș pe terenul Universității Craiova: „Leicester a câștigat campionatul la fel”

Vadim Rață

Vadim Rață

Scris de Ion Gabriel Publicat: 14 mar. 2026, 14:30

Echipa FC Argeș a învins vineri seara, în deplasare, scor 1-0, liderul din Superligă, Universitatea Craiova, în primul meci al play-off-ului.

„Eu sunt cel care duce pianul, colegii sunt cei care cântă”, susține mijlocașul

Golul a picat în poarta gazdelor, în minutul 26. Bettaieb a primit în interiorul careului, a stopat mingea pe piept și a înscris fulgerător cu dreptul, din voleu, portarul Laurențiu Popescu neavând reacție.

„Suntem fericiți, ne-am pregătit toată săptămâna, am analizat bine adversarul. Am stat foarte bine în teren și i-am blocat. Nu știu dacă au avut faze de poartă.

Știam sistemul pe care-l joacă, că atacă prin benzi. Asta am pregătit la antrenament. Ne priește să stăm mai jos și să plecăm pe contraatac, dar facem și presing sus, de la asta a venit golul. Suntem echipă muncitoare.

Leicester a câștigat campionatul la fel, cu jucători rapizi în benzi. Încercăm să facem și noi la fel, dar luăm fiecare meci în parte.

În față avem jucători cu execuții extraordinare. Nu e întâmplare, la antrenament execută din toate pozițiile și o bagă în ațe. Dar nu numai el, sunt mai mulți.

Eu sunt cel care duce pianul, colegii sunt cei care cântă. Aveam experiență din trecut pe terenul acesta. Le-am spus băieților să nu răspundă la provocările fanilor craioveni, să mergem să ne bucurăm cu ai noștri.

Nu ne gândim la campionat, sunt multe echipe puternice, cu bugete mari. Ne facem treaba liniștiți și unde vrea Dumnezeu acolo ajungem”, a spus Rață, la finalul confruntării.

În clasament Craiova conduce cu 30 de puncte, urmată de FC Argeș și Rapid, ambele cu câte 28 de puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News