După 3 ani în care și-au dezamăgit fanii care așteptau revenirea în elită cât mai repede, petroliștii au găsit omul potrivit pentru o astfel de țintă. Nicolae Constantin a fost alegerea conducerii în vara anului trecut, iar toată lumea se felicită acum pentru opțiunea de atunci.
Antrenorului Petrolului și-a trecut în cont primul succes important din cariera de principal, una începută la Filiași și continuată la Comuna Recea.
"Îmi e greu să-mi găsesc cuvintele. Există o bucurie, vedeți ce e aici, lumea e fericită, iar asta e cel mai important. Sincer vorbind, la început nici eu nu-mi puneam mari speranțe, dat fiind că ne-am pierdut finanțarea. Nici toți oamenii nu au fost încrezători. Nu e o performanță așa importantă pentru mine, cât e pentru orașul Ploiești. Cred că familia pe care am format-o în vestiar a fost principalul atu al nostru", a fost comentariul lui Nae Constantin, după ultimul fluier al meciului împotriva Concordiei Chiajna.
Petrolul a reușit promovarea în condițile în care jucătorii s-au confruntat și cu restanțe salariale. Tehnicianul de 48 de ani speră ca în Liga 1 lucrurile să se schimbe radical, iar fotbaliștii săi să poată să se concentreze doar la fotbal.
"Am avut probleme, asta e, e normal să fie așa. Noi pe partea sportivă ne-am făcut treaba, acum așteptăm și la birouri să fie așa. Am promovat la noi acasă, toate se întâmplă cu un anumit motiv. Probabil că de asta s-a întâmplat așa. Meciurile sunt echilibrate, acum nu ne rămâne decât să ne bucurăm. Avem câteva zile, după care începem iar munca pentru Liga 1. Îl așteptăm pe Budescu, de un an îl așteptăm lângă noi", a încheiat antrenorul "lupilor" galbeni.
Acesta s-a bucurat pe teren alături de jucători și de suporteri după ce promovarea matematică a fost asigurată. Imagini ale sărbătorii Petrolului au fost postate chiar pe contul oficial al clubului de pe o rețea de socializare.
Apoi jucătorii au dat startul petrecerii în vestiar.