Fotbal Intern· 2 min citire

Cum și-a motivat Chipciu refuzul de a reveni la FCSB în această vară: „Când te trezești, pui în balanță lucrurile!”

Alexandru Chipciu

Alexandru Chipciu

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 23 iun. 2023, 09:11

Alexandru Chipciu, jucătorul român ajuns la 34 de ani, a decis să continue la U Cluj, echipa la care a jucat și în sezonul recent încheiat.

Dorit de FCSB în această vară, fosta sa echipă, fotbalistul a hotărât să nu părăsească „Șepcile Roșii”. Iată cum și-a motivat decizia.

„Când te trezești, pui în balanță lucrurile!”

„Nu prea mi-a plăcut să negociez și atunci când am venit de la CFR, ce era de negociat așa? Dacă era salariu de milioane, te gândeai să mai negociezi, dar la nivelul ăsta nu poți să negociezi foarte mult sau așa mi s-a părut mie. Într-adevăr, am semnat acum pe doi ani, cu clauza dacă rămânem în prima ligă anul acesta. Mă bucur că am rămas aici. 

Într-o seară am fost puțin plecat în altă parte, apoi m-am schimbat și am luat decizia de a rămâne aici. Da, nu aș vrea să vorbesc acum pe tema asta, că mamă, nu știu cine mă voia, dar clar era o persoană de acolo care m-a plăcut, m-a ajutat de-a lungul timpului și cu care am avut o relație bună, îi sunt recunoscător pentru asta mereu.

Cred că a fost o dorință de ale lui de a mă aduce, eu am fost clar tentat să mă duc, apoi, eu știu, când te trezești, pui în balanță lucrurile, fete, școli și așa mai departe, faptul că m-am simțit foarte bine aici, suporteri, am crezut că e mai bine să rămân aici", a spus Alexandru Chipciu, pentru PRO TV.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News