Fostul președinte al FC Hermannstadt, Daniel Coman, crede că Nicolae Constantin a greșit când a publicat discuția cu Gabriel Tamaș.
„Nae Constantin a greșit”, este convingerea lui Dani Coman
Fundașul Gabriel Tamaș și-a reziliat contractul cu Petrolul Ploiești pe 12 octombrie, iar după câteva ore în spațiul public a apărut o înregistrare audio în care folosea cuvinte obscene la adresa suporterilor.
Jucătorul nu a negat afirmațiile, iar la scurt timp antrenorul Nicolae Constantin a recunoscut că el a fost cel care a dart înregistrarea suporterilor, dar nu știe cum a ajuns în presă. Drept urmare, Tamaș l-a dat în judecată pe Constantin.
„Despre episodul Petrolul, cred că trebuia gestionat altfel acel moment de către Nae Constantin. N-aș fi făcut niciodată ceea ce a făcut Nae, mi-a fost coleg, îmi pare rău să o spun, dar a greșit”, a precizat Daniel Coman, la Liga Digisport.
Dani Coman și Gabi Tamaș au avut discuții contradictorii, dar au rămas prieteni
Fostul președinte al clubului FC Hermannstadt a vorbit și despre Gabriel Tamaș. Cei doi au fost colegi la naționala României, dar au colaborat și la Astra, în sezonul 2019/2020, când Coman era președintele grupării.
„Pe Gabi l-am avut coleg la națională, l-am avut jucător la Astra. Pentru mine a fost extraordinar, chiar dacă am avut și discuții contradictorii, am știut ca, a doua zi, să ne strângem mâna și să rămânem prieteni.
Aveam discuții, dar nu numai cu el, mai erau jucători cu personalitate. Dar așa eram si eu, când aveam ceva de spus, am spus, indiferent cine a fost în fața mea.
Gabi era un jucător important și în vestiar și în afara vestiarului, iar Gabi, chiar dacă mai făcea o prostie seara, venea la antrenament și era primul, indiferent de care era alergarea sau de metrii pe care trebuia să-i parcurgă, el ținea ritmul. De aia a ajuns să joace și la 39 de ani și o face foarte bine”, a mai spus fostul portar.