Arbitrajul în fotbalul românesc este aspru contestat. Cu toate astea, România dă câțiva arbitri în meciurile din cupele europene la cel mai înalt nivel.
Istvan Kovacs și Ovidiu Hațegan sunt prezențe constante în meciurile de Champions League. Dintre ei, Ioan Igna, fost mare arbitru român, cel mai mult îl apreciază pe Isvan Kovacs, pe care îl vede cel mai bun din țară la ora actuală.
,,N-am mai urmărit cu atâta atenție fenomenul, dar vă pot spune despre Kovacs. L-am întrebat pe un fost fotbalist dacă a văzut vreun arbitru tânăr. Atunci mi-a zis că «E un băiat tânăr care a jucat fotbal pe la 15-16 ani la Victoria Carei și a trecut la arbitraj». «E așa de bun arbitru?». «Chiar dacă e așa de tânăr, eu îl văd cel mai bun de la noi!».
Am vorbit și a fost delegat la Divizia B, debutul lui la Reșița, împreună cu doi asistenți la linie din Timișoara, Damaschin și Avram. Atunci l-am văzut și mi-am dat seama că am în față un mare talent! Dovadă, cu acel meci el a ajuns să arbitreze Supercupa României. Dacă eu trebuia să decid acea delegare și nu Ionuț Lupescu, n-aveam curajul să-l pun! Dar acum este cel mai talentat arbitru român.'', a declarat Ioan Igna, pentru GSP.