Fotbal Intern· 2 min citire

Eugen Neagoe și-a lăudat jucătorii după victoria la limită cu FC Argeș: „A fost o dominare totală în repriza a doua”

Eugen Neagoe

Eugen Neagoe

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 1 mar. 2023, 21:20

Universitatea Craiova și-a asigurat prezența matematică în play-off, după victoria cu 1-0 în fața lui FC Argeș, pe teren propriu.

„A fost o dominare totală în repriza a doua”, a spus Eugen Neagoe după meci

Partida a contat pentru Etapa a 28-a a Superligii, iar golul a fost marcat de Andrei Ivan, în minutul 74, din penalty, după un henț al lui Costinel Tofan.

După meci, antrenorul gazdelor, Eugen Neagoe, a spus că 2-0 era un scor mai aproape de realitatea din teren. „Nici nu are importanță cum s-a marcat golul, e o victorie meritată, clară, fără niciun dubiu. Am avut șase jucători sub 21 de ani, n-am avut niciun jucător de peste 30 de ani. A ajuns cel mai în vârstă Vătăjelu, veteranul echipei.

Am forțat, am jucat și cu doi atacanți, am încercat să mai marcăm, am avut ocazii, dar, din păcate, nu am reușit să marcăm golul doi. Puteam să marcăm și cred că reflecta realitatea din teren. A fost o dominare totală în repriza a doua, băieții merită felicitări pentru atitudine, pentru determinare, pentru ce au arătat în repriza a doua”, a transmis el.

„Ne lipsește foarte mult Nicușor Bancu”, recunoaște Eugen Neagoe

Tehnicianul le dă dreptate siuporterilor, care vor mai mult. „Nu am încercat niciodată să găsesc scuze când am avut reprize mai modeste. Ne lipsește foarte mult Nicușor Bancu, un jucător nu important, foarte important pentru echipa noastră, este liderul acestei echipe.

Ne lipsește Mihai Căpățână, ne lipsește Ștefan Baiaram, Raul Silva nu a fost nici în lot pentru că acuza o stare de oboseală. Sunt decizii pe care le luăm și pe care ni le asumăm.

Acum ne gândim la următorul joc, de la Ploiești, va fi un meci dificil, în compania unei echipe bune, cu jucători buni, Grozav, Budescu, Papp, care a plecat de la noi. Din păcate, acolo e terenul așa cum este, dar nu trebuie să stăm cu gândul la teren, trebuie să jucăm cât mai bine.

Suporterii au dreptate să ceară mai mult, sunt obișnuiți cu fotbal de calitate și cred că am practicat un fotbal de calitate în repriza a doua. Mi-aș dori să o facem 90 de minute, dar este destul de greu, nici echipele foarte mari din Europa nu reușesc să ducă ritmul 90 de minute”, a spus Eugen Neagoe.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News