Președintele echipei FC Hermannstadt, Daniel Coman, susține că jucătorii trebuie să se concentreze pe evitarea retrogradării.
Obiectivul lui FC Hermannstadt este acela de a rămâne în prima ligă
FC Hermannstadt a avut o prestație excelentă în prima parte a sezonului, fiind pe locul 6 după Etapa a 20-a. Dar lucrurile s-au stricat după ce formația sibiană a fost sancționată cu deducerea a 9 puncte din cauza unor restanțe financiare.
Jucătorii au resimțit șocul, iar în 2023 nu au câștigat niciun meci, obținând 2p în cele 5 etape jucate, ambele pe teren propriu, după 1-1 cu FC Argeș și 0-0 cu UTA.
Președintele grupării, Daniel Coman, a dezvăluit că noul obiectiv al echipei este salvarea de la retrogradare, în contextul în care FC Hermannstadt are același număr de puncte, 26, cu FC Argeș, echipă aflată pe locul 13, de baraj.
„Se pare că noi încă nu ne-am revenit după pierderea celor 9 puncte, dar eu sunt convins că odată cu revenirea jucătorilor accidentați, și aici mă refer la Stoica și la Baba Alhassan, în momentul în care și Iancu va fi pregătit 100%, în acel moment toate lucrurile vor arăta altfel.
Eu am încredere în echipă și sunt convins că nu vom avea emoții cu retrogradarea, chiar dacă va fi un play-out intens.
Din păcate s-au pierdut cele nouă puncte. Gata, am spus stop! Din acest moment ne gândim la viitor, ce a fost s-a terminat. De acum încolo ne vom pregăti pentru obiectivul pe care îl avem acum, acela de a rămâne în prima ligă.
Eu sunt convins că jucătorii au fost afectați foarte tare și s-a discutat intens în ultima vreme de cele 9 puncte pe care ei le-au pierdut”, a spus Dani Coman la Radio Sport Total FM.