Fotbal Intern· 2 min citire

FRF, anunț ferm despre viitorul selecționer: ,,Sperăm să nu se răzgândească''

Romania, sursa foto- profimedia images

Romania, sursa foto- profimedia images

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 18 dec. 2021, 14:06

Federația Română de Fotbal trebuie să numească un nou selecționer la echipa națională, iar Răzvan Burleanu a anunțat că singura variantă cu care se negociază în acest moment este Dan Petrescu, tehnicianul lui CFR Cluj.

,,Bursucul'' a anunțat că se concentrează pe meciurile lui CFR Cluj din acest an, iar apoi își va dezvășu decizia pe care o va lua și în privința ofertei de a prelua naționala.

CITEȘTE ȘI EXCLUSIV | „Am avut o revelație”. Gestul cu care Dan Petrescu și-a impresionant un coleg de breaslă

Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, a vorbit despre grupa din Nations League, dar și despre numirea noului selecționer. Din cele relatate de oficialul Federației, viitorul tehnician de pe banca primei reprezentative și-a dat deja acordul, însă speră să nu asiste la răzgândirea acestuia.

,,Sunt echipe sub noi, dar care au jucători sub noi. Au jucători puternici. Nu e o grupă ușoară. Este o grupă echilibrată și trebuie să ne batem pentru primul loc. Finlanda a fost la Campionatul European. Echipa națională a dat semne bune în ultima perioadă.

Am mare încredere în echipa României. Urmează să vedem ce se va întâmpla săptămâna viitoare. Așteptăm și o să avem selecționer. Urmează să ne întâlnim. Sperăm să nu se răzgândească. Situația e foarte clară.'', a declarat Mihai Stoichiță, potrivit AS.ro.

Mihai Stoichiță

Citește și CFR Cluj, anunț clar în privința lui Dan Petrescu la națională: „Protejăm clubul și Federația”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News