Liderul Superligii, Farul, a remizat în deplasare, 1-1 cu Rapid, dar poate pierde locul 1 dacă CFR Cluj învinge Universitatea Craiova.
„Important e că nu am pierdut pe un teren unde e greu să câștigi”, consideră Gheorghe Hagi
Farul are un avans de 3p față de următoarea clasată, CFR Cluj, care diseară joac la Craiova, cu Universitatea. Campioana poate trece pe Locul 1 dacă învinge.
Managerul echipei, Gheorghe Hagi, s-a declarat mulțumit de rezultat, mai ales în contextul în care gazdele au deschis scorul prin Funsho Bamgboye (55). Egalarea a venit în minutul 76, după reușita lui Dragoș Nedelcu (76).
La finalul meciului, Hagi s-a îmbrățișat cu Adrian Mutu. „Ne-am felicitat amândoi, 'decarii' între ei, ce pot să spun? Am făcut o muncă foarte bună amândoi în acest an, cu echipe care nu și-au propus să fie acolo, dar sunt acolo
Cu toate că înainte de meci ne gândeam să luăm 3 puncte, am întâlnit o echipă bună. Ambele au făcut spectacol. Suporterii au fost fantastici, cred că ambele tabere s-au bucurat de fotbal.
Mentalitatea noastră este să încercăm să marcăm goluri, asta le-am scris pe tablă, ca să bați la Rapid trebuie să dai goluri. Ocaziile au fost, trebuia să marcăm multe goluri, câteodată intră, alteori nu.
Băieții au reacționat bine în momentul în care am pregătit jocul. Important e că nu am pierdut în deplasare la o echipă foarte bună, unde e greu să câștigi”, a adăugat Hagi.