Fotbal Intern· 2 min citire

Gică Popescu, acid la adresa LPF: ,,Dacă le e teamă că nu se joacă meciul cu FCSB, îi anunț să stea liniștiți''

Gică Popescu

Gică Popescu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 1 nov. 2021, 18:01

Gică Popescu, președintele celor de la Farul Constanța, a reacționat după ce Liga Profesionistă de Fotbal a cerut schimbarea regulamentului în plin sezon.

Cei de la LPF au cerut către FRF ca regula care privește echipa care a cauzat amânarea unei partide din cauza COVID-19 să piardă la masa verde dacă nu poate disputa meciul la reprogramare, să fie schimbată. Această decizie a LPF l-a surprins pe Gică Popescu, care a reacționat destul de dur.

Acesta îi anunță pe cei de la LPF să nu-și facă griji că Farul nu va putea disputa meciul restant cu FCSB, deși echipa lui Gică Hagi are probleme de lot.

Citește și FOTO | PRIMA POZA CU LAURENȚIU REGHECAMPF ȘI BEBETO ÎMPREUNĂ, DUPĂ ANUNȚUL DIVORȚULUI DE ANAMARIA PRODAN

,,Chiar nu știam despre această solicitare. În primul și în primul rând, nu schimbi regulile unui joc în timpul jocului. Așa ceva nu e normal. Putem discuta pe marginea acestei reguli, dacă e bună, dacă nu e bună, dar nu în timpul sezonului. În plus, din ceea ce știu eu, pandemia încă nu s-a terminat în România, iar acest punct de regulament a fost introdus tocmai din cauza impactului pandemiei asupra fotbalului.

Dacă celor de la LPF le e teamă că acest meci cu FCSB nu se joacă, atunci îi anunț să stea liniștiți, fiindcă n-au de ce să-și facă griji. Cel puțin deocamdată, nu mai avem și alte cazuri de Covid. Doamne Ferește să mai apară și alți jucători infectați până joi. Repet ce am spus, dacă cei de la LPF stau cu frică, gândindu-se, că acest meci nu se joacă, atunci îi liniștesc eu și îi anunț că se va juca.'', a declarat Gică Popescu, pentru GSP.

Gică Popescu

Citește și EXCLUSIV | CUM A FOST INTERZIS GICĂ POPESCU LA ȘEFIA FEDERAȚIEI: ,,NICI EI NU AU VRUT SĂ FIE ARESTAȚI! NU ÎI FACE BINE NICI LUI”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News