România va juca sâmbătă, 11 iunie, partida cu numărul 3 din Nations League. „Tricolorii” vor primi vizita reprezentativei Finlandei, pe stadionul Giulești. Gică Popescu, fostul internațional român, a postat un mesaj plin de nostalgie.
Mai exact, România vine după 2 rezultate rușinoase (0-2 contra Muntenegru și 0-1 contra Bosnia), aspect invocat de către Popescu în mesajul său. Acesta a precizat că pe vremea sa, asemenea adversare nu erau o problemă.
„Victoria nu era o problemă, ci diferența de scor!”
Vremuri de mult apuse… o poză dintr-o perioadă în care la un meci cu Muntenegru, Bosnia sau Finlanda, victoria nu era o problemă, ci diferența de scor!”, a postat Gică Popescu, pe contul său de Instagram.