Fotbal Intern· 3 min citire

Gigi Becali și Andrei Nicolescu au reacționat după ce Metallica și Iron Maiden au alungat FCSB și Dinamo de pe Arena Națională: „Asta-i România!”

Dinamo - FCSB 0-2

Dinamo - FCSB 0-2

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 18 sept. 2025, 16:53

Arena Națională va deveni indisponibilă pentru meciurile de fotbal din luna mai a anului viitor, chiar în cele mai importante momente ale campionatului, când se decide titlul în SuperLiga. FCSB, Dinamo, dar și Rapid sunt afectate.

Metallica și Iron Maiden au alungat FCSB și Dinamo de pe Arena Națională

Motivul îl reprezintă concertele Metallica și Iron Maiden, care sunt programate pe 13, respectiv 28 mai. Cel mai probabil, de la 1 mai anul viitor, Arena Națională va fi închisă pentru cele două concerte.

Nu este fezabilă nici ideea de a se organiza meciuri între cele două concerte, în condițiile în care schimbarea gazonului după primul concert ar costa în jur de 500.000 de euro, ca apoi două săptămâni mai târziu să fie distrus. Mai mult, aceste concerte necesită o logistică uriașă, fiind nevoie de zile întregi pentru pregătirea stadionului.

Scandal uriaș în 2022! „Finala” pentru titlu, mutată la Buzău

Perioada în care Arena Națională va fi deschisă concertelor coincide cu finalul de sezon din SuperLiga. Iar acest scandal este unul cu repetiție, o dată la câțiva ani.

Ultima dată, în 2022, a izbucnit o imensă controversă în condițiile în care Arena Națională trebuia să găzduiască „finala” campionatului între FCSB și CFR Cluj.

Dar cel mai mare stadion al țării a fost blocat de Saga Festival, astfel că ceea ce trebuia să fie meciul decisiv pentru titlu a fost mutat la Buzău. În cele din urmă, confruntarea n-a mai avut nicio miză. FCSB a remizat surprinzător în penultima etapă cu Voluntari și CFR Cluj a reușit să câștige matematic titlul înaintea meciului direct.

Arena Națională va deveni indisponibilă pentru meciurile de fotbal din luna mai a anului viitor, chiar în cele mai importante momente ale campionatului, când se decide titlul în SuperLiga. FCSB, Dinamo, dar și Rapid sunt afectate.

Gigi Becali: „Vin unii străini și îi acceptă imediat și eu nu pot să construiesc biserică de lemn pe terenul meu”

Gigi Becali a reacționat după ce a aflat că FCSB va fi nevoită să se mute din nou de pe Arena Națională. Patronul FCSB speră ca legea inițiată de el și care stipulează ca stadioanele să fie folosite doar pentru activități sportive să treacă până atunci:

„Asta e România, dar poate până atunci trece legea mea. Stadioanele sunt făcute pentru fotbal, nu pentru alte activități. Nu mă mai deranjează nimic. Ce să mai zic?

În România se poate orice. Vin unii străini și îi acceptă imediat și eu nu pot să construiesc biserică de lemn pe terenul meu. Domnul să vă ajute!”, a declarat Gigi Becali.

Andrei Nicolescu: „Normal că ne afectează. Noi doream să jucăm pe Arena Națională”

Președintele celor de la Dinamo, Andrei Nicolescu, s-a declarat surprins de această veste, spunând că planul B al celor de la Dinamo în acest caz este „Arcul de Triumf”, chiar dacă e un stadion care are o capacitate limitată:

„Nu știam de acest aspect. E informație proaspătă. Normal că ne afectează. Noi doream să jucăm pe Arena Națională. Acum nu știu ce se va întâmpla. Varianta de rezervă, evident, este Arcul de Triumf.

Dar mai multe nu pot să vă spun, pentru că efectiv acum am aflat și eu de la dumneavoastră. O să analizăm și noi situația”, a spus Andrei Nicolescu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News