Fotbal Intern· 2 min citire

Gigi Corsicanu îl contrazice pe Nuțu Cămătaru: ,,Dacă mă bătea vreodată, muream, nu mai trăiam''

Gigi Corsicanu

Gigi Corsicanu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 24 nov. 2021, 17:26

Nuțu Cămătaru a povestit în cartea lui Codin Maticiuc, intitulată ,,Viața lui Nuțu Cămătaru, dresor de lei și de fraieri”, că l-a bătut pe Gigi Corsicanu, fostul lider de galerie al Rapidului, pentru că îl șicana mereu pe Gigi Becali, actualul patron de la FCSB.

După dezvăluirile făcute de temutul interlop, Gigi Corsicanu a reacționat. Acesta îl contrazice pe Nuțu Cămătaru și precizează că, de fapt, nu l-ar fi atins niciodată măcar cu un deget.

,,Nu e adevărat ce scrie acolo. Nu m-a bătut niciodată Nuțu pe mine. Pe mine nu m-a bătut în viața lui! Dacă mă bătea vreodată, muream, nu mai trăiam! Ori eu, ori el muream atunci! Îl urmăream pe stradă și îl omoram, mă făceam haiduc, mă duceam în pădure!

Îl respect pe Nuțu Cămătaru, este șmecher adevărat, dar poate face vreo confuzie în ceea ce mă privește. Niciodată nu m-a atins cu vreun deget, nu mi-a dat o palmă sau vreun pumn! Dacă aș fi luat bătaie de la el, aș fi recunoscut. Pe stradă se mai poate întâmpla, mai dai, mai iei o bătaie, dar de la Nuțu nu am luat.'', a declarat Gigi Corsicanu, pentru ProSport.

Gigi "Corsicanu`"

Citește și NUȚU CĂMĂTARU, DEZVĂLUIRI ULUITOARE: ,,PE CORSICANU L-AM SPART CU BĂTAIA! TOATE RĂZBOAIELE ASTEA PENTRU GIGI BECALI”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News