Mihai Pintilii, fostul mijlocaș, este cel care se ocupă de antrenamentele FCSB-ului. Fostul fotbalist nu a dorit să accepte funcția de antrenor, dar patronul Gigi Becali a decis acest lucru.
Helmut Duckadam, fostul mare portar român, a declarat că Pintilii ar trebui să plece de la FCSB. Iată ce a spus Duckadam.
„Trebuia să plece de la club!”
„Pintilii e de apreciat pentru că nu a vrut să accepte această postură în care e astăzi. A spus-o foarte clar și i-a spus-o și domnului Becali, că nu vrea să accepte. Dar în momentul în care nu a acceptat, trebuia să plece de la club!
La Gigi Becali, dacă nu faci ce vrea el, nu mai ești și cu asta basta! Pintilii nu și-a dorit să fie antrenor acum și pentru asta îl apreciez”, a declarat Helmut Duckadam, pentru Digi Sport.