Fotbal Intern· 3 min citire

Ionuț Chirilă, replică pentru Robert Niță: ,,Am milă față de acest băiat instabil și dezechilibrat emoțional''

Ionuţ Chirilă/Sursa foto: Sport Pictures

Ionuţ Chirilă/Sursa foto: Sport Pictures

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 28 sept. 2021, 22:29

Ionuț Chirilă, antrenorul celor de la Academica Clinceni, a venit cu replica pentru Robert Niță, care nu a avut cel mai elegant discurs la adresa sa.

,,Singurul sentiment pe care-l am față de acest băiat instabil și dezechilibrat emoțional este de o milă groaznică. Când spun asta, am și argumente. A mai spus niște tâmpenii într-o emisiune, apoi mi-a dat mesaj, și-a cerut scuze vreo 5 minute la rând. Aceast băiat trece de la gheață la foc, plânge și râde în același timp. Nu poți să afirmi niște lucruri, să nu ai responsabilitate și apoi să-ți ceri scuze.

Probabil este supărat că m-a invitat de vreo 10 ori pe canalul său de YouTube să vorbim despre fotbal, ceea ce-mi denotă că mă apreciază, și nu am putut să-i ofer această oportunitate.

Să te întrebi ce caută Chirilă în Liga 1 după 25 de ani de profesie, în care am câștigat 4 titluri cu Dinamo, despre care fotbalul românesc spunea că e Barcelona a României, după ce am calificat o echipă națională la un Campionat European după 10 ani, după ce am câștigat singurul titlu din istoria Rapidului, unde am făcut milioane de euro din jucătorii pe care i-am construit și desăvârșit, după ce am antrenat 3-4 echipe de Liga 2 și 3-4 de Liga 1, culminând cu Chiajna, pe care am făcut-o exponentul fotbalului spectacol în România, înseamnă că are ori lipsă de cultură fotbalistă, ori rea-voință.'', a declarat Ionuț Chirilă, pentru GSP.

IONUȚ CHIRILĂ

,,Deja face treabă… fără vârf, fără un jucător, ce să mai? Și cinci antrenamente. Se vede mâna! Ce v-am zis? Fizic, tehnic, tactic, adică a luat o echipă praf, adică sunt trompete ăștia. Incredibil! I-a anihilat după cinci antrenamente. Da, construiește frumos. Ca în China, repede și se prăbușește. Îi ia pe ăia morți și îi face vii. Îi îmbălsămează și îi vinde. Clinceniul a murit frumos, dar tot la groapă e.

Corect, Clinceniul n-a făcut puncte cu echipe slabe, iar acum la tine e greu. Și-a asumat, are dreptate. Trompeta aia de Poenaru, care nu i-a pregătit nici tehnic, nici tactic, nici fizic. Ce să facă săracul Ionuț acum când joacă cu FCSB, Rapid, Botoșani, Cluj? Așa, deci are scuze și cu Botoșani, că sunt cei mai buni.

N-are tabla, a uitat tabla acasă, din păcate. Eu, dacă eram jucător acum, îi ziceam: «Păi, filosofule, dacă suntem așa praf, de ce ai mai venit tu? Dacă fizic nu putem, tactic nu știm, tehnic ne mișcă mingea de apărători… cât ai fi tu de bun, ce să mai faci?». Mare minune dacă nu-l filmează și ăștia să-l pună pe YouTube. Cred că e singurul antrenor din istoria modernă a fotbalului internațional care este filmat la o ședință în batjocură și pus pe YouTube de către jucătorii lui.'', a spus Robert Niță, pe canalul său de Youtube.

Robert Nita

Citește și ILIE POENARU ÎI RĂSPUNDE LUI IONUȚ CHIRILĂ: ,,A ÎNȚELES TOTAL GREȘIT CE AM DECLARAT EU”

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News