FC Argeș a fost învinsă în deplasare cu 0-1 în Etapa a 20-a de fosta echipă a antrenorului Marius Croitoru, FC U Craiova 1958.
„Când atacanții nu produc nimic, nu poți spera la mai mult”, a spus Marius Croitoru
În urma acestui rezultat, gruparea din Bănie a depășit-o în clasament pe cea din Trivale, datorită golaverajului mai bun.
În acest moment, FC U Craiova și FC Argeș se află pe locurile 10 și 11 cu câte 6 victorii, 4 remize și 10 eșecuri. Dacă echipa din Bănie are 20 de goluri marcate și 23 primite, cea din Pitești a înscris de 15 ori, dar a încasat 29 de goluri.
După meci, antrenorul oaspeților, Marius Croitoru, care a pregătit FC U Craiova 1948 de la începutul sezonului până în Etapa a 13-a, a dat vina pe proprii atacanți.
„A fost un joc slab, o Craiova mai bună, și la numărul de ocazii, și ca joc. Evoluția nu a fost una care să ne dea speranțe.
Cu puțină șansă, poate am fi scos un punct, dar cred că nu era meritat la cum a arătat jocul nostru. Cât timp nu ai ocazii, nu poți spera la mai mult. Mai avem mult de muncă.
Așteptăm să treacă și ultimul meci, pentru a trage concluziile pertinente. A fost o greșeală personală impardonabilă. Ăsta este fotbalul, așteaptă greșeala. Când o faci, ești pedepsit. Este prea puțin pentru o echipă.
Când atacanții nu produc nimic, nu poți spera la mai mult. Dacă am fi luat gol dintr-o greșeală, aș fi zis că nu e meritat.
Cât timp nu produci faze de poartă, nu poți avea viitor. Când ai un șut pe poartă, nu poți spera la mai mult. Ne-am prezentat foarte slab, ăsta e adevărul. Victoria Craiovei este meritată”, a declarat Marius Croitoru la finalul meciului.