Mihai Pintilii, fostul mijlocaș care o pregătește acum pe FCSB, a primit o suspendare de 4 etape după ce Școala de Antrenori l-a reclamat la Comisia de Disciplină.
Adrian Popa, jucătorul celor de la CSA Steaua, a vorbit despre situația fostului său coleg. Iată ce a spus despre Pintilii.
„Aici trebuie găsită o soluție!”
„Dacă așa sunt regulile. Este frustrant. Probabil voi ajunge și eu în situația în care mă voi retrage și va trebui să urmez o școală ca să obțin o licență de antrenor sau licența PRO ca să pot să profesez.
Ce fac în cei 6 ani în care nu pot să muncesc? Din ce îmi întrețin familia? Aici trebuie găsită o soluție.
Jucătorii care se retrag, mai ales cei care au jucat la un nivel mare, la națională, EURO sau în cupele europene, ar trebui să beneficieze de o continuitate. Dacă au jucat la nivelul acela, înseamnă că știu fotbal. Ar trebui găsite soluții, nu să dezbatem cine are sau nu dreptate”, a spus Adi Popa, după victoria celor de la CSA Steaua cu Minaur Baia Mare.