Fotbal Intern· 2 min citire

Motivul pentru care Elias Charalambous a semnat cu FCSB! Dezvăluirile din presa cipriotă

Elias Charalambous

Elias Charalambous

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 3 apr. 2023, 13:15

Tehnicianul cipriot Elias Charalambous a ajuns la FCSB deoarece fotbalul românesc nu mai are farmecul altor vremuri, scrie presa cipriotă.

Elias Charalambous nu are CV-ul care să îi entuziasmeze pe fani, scrie presa cipriotă

Charalambous a fost instalat oficial joi, iar diseară debutează ca antrenor al lui FCSB. Echipa roș-albastră joacă, în deplasare, cu Sepsi, în Etapa a 2-a a play-off-ului Superligii.

Presa din Cipru recunoaște că mutarea este una surprinzătoare, dar are și explicații. „Ar fi fost ciudat în urmă cu mai mulți ani dacă cineva ar fi îndrăznit doar să se gândească la faptul că un antrenor cipriot ar putea prelua banca unei echipe din România.

Anii au trecut însă, iar fotbalul românesc nu mai are farmecul altor vremuri. La urma urmei, trăim în era globalizării și sportul nu face excepție.

Astfel, Elias Charalambous a devenit primul cipriot care a preluat conducerea unei asemenea echipe străine istorice. Este surprinzător însă că un antrenor de la noi, care nu are un parcurs important, face un pas atât de mare.

Cu siguranță, a acumulat experiență ca asistent la AEK, a avut șansa de la Ethniki și Doxa, dar încă nu are CV-ul care să îi entuziasmeze pe fanii steliști.

Dar dacă va reuși sau nu să se impună la echipa excentricului Gigi Becali, rămâne de văzut”, au scirs jurnaliștii cei de la goalphilenews.com.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News